Acasă Administratie 22.000 de lei pentru participarea municipiului la Târgul de Turism

22.000 de lei pentru participarea municipiului la Târgul de Turism

453
0
DISTRIBUIȚI

Şi în acest an, Primăria Piatra-Neamţ se pregăteşte să participe la Târgul de Tu-rism al României, care va avea loc în perioada 22-25 februarie, la Romexpo. În acest sens, în şedinţa Consi-liului Local de joi, 25 ianuarie aleşii au aprobat acordarea sumei de 22.000 de lei, bani necesari pentru închirierea şi amenajarea standului de prezentare, pentru achitarea taxei de participare, cazarea personalului, transportul, dar şi pentru cheltuielile cu materialele de promovare (ghiduri turistice, hărţi, pliante, flyere, mape de prezentare etc).

„Participarea la Târgurile de Turism îţi oferă în primul rând vizibilitate, oportunitatea de a găsi noi parteneri şi de a stabili noi colaborări. (…) Oportunitatea proiectului de hotărâre este dată de faptul că municipiul Piatra-Neamţ şi împrejurimile acestuia vor fi promovate la un eveniment de profil ce creează variate posibilităţi de exploatare turistică“, se arată în nota de fundamentare anexată proiectului.

Potrivit municipalităţii, participarea municipiului la astfel de târguri este esenţială pentru dezvoltarea acestei ramuri, singura de altfel, pe care oraşul reşedinţă de judeţ se mai poate baza. La ultima ediţie a târgului, Primăria Piatra-Neamţ a prezentat celor interesaţi oferte de tip city-break în „coroana de aur a Moldovei“.

(Roxana CHIRILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here