Acasă Social A treia zi de protest la Fisc

A treia zi de protest la Fisc

844
1
DISTRIBUIȚI

Salariaţii din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice au recurs la o nouă acţiune de protest spontan, pe fondul nemulţumirilor create de proiectul privind legea salarizării unice. Asta în timp ce liderii de sindicat făceau demersurile necesare pentru a declanşa mişcările de stradă. Ieri a fost a treia zi, în mai bine de o săptămână, în care finaniştii au declanşat un protest spontan, motivat de scăderea salariilor odată cu intrarea în vigoare a noului act normativ, care vizează retribuţiile bugetarilor. În opinia lor, salariile vor scădea, în medie, cu 30 la sută, în urma aplicării formulei actuale a legii salarizării unice. Protestul, declanşat la 8.30, a stârnit şi reacţii vehemente din partea contribuabililor, mulţi aşteptând, cu hârtiile în mâini, stingerea conflictului. Finanţiştii erau de neclintit în poziţia lor, declarând că nu vor înceta acţiunile de protest decât în momentul în care decidenţii le vor soluţiona revendicările. Ei doresc reviziurea grilelor de salariazare prevăzute în proiectul de act normativ. „Ştim că oamenii sunt nemulţumiţi, dar nu avem încotro. Trebuie să luptăm pentru drepturile noastre, iar aceasta este calea pe care o avem la dispoziţie. Legea salarizării unice ne va scădea salariile, în timp ce altor salariaţi din sistemul bugetar le-au crescut şi le vor creşte salariile. Vrem doar să fim plătiţi decent pentru munca pe care o depunem. Probabil că vom continua protestul şi mâine dacă cei care ţin în mâini pâinea şi cuţitul nu vor lua atitudine“, a declarat un protestatar. Un cetăţean, pierdut parcă în faţa sediului Fiscului, încerca să înţeleagă ceea ce se întâmplă, dezamăgit că tocmai ieri, când avea de depus o declaraţie fiscală, nu putea să-şi rezolve problema: „Nici nu mai ştiu! Să stau, să nu mai stau… Am crezut că depun declaraţia asta şi termin, că mai am şi alte treburi. Chiar nu ştiu ce să fac“. Finanţiştii pot extinde protestele pe perioadă nedeterminată Preşedintele „Sed Lex“, filiala Neamţ, Cristian Aanei, a declarat că acţiunea a fost declanşată strict de către salariaţi, care pot extinde protestele pe perioadă nedeterminată, fapt ce ar duce la blocarea întregii activităţi a Fiscului: „Salariaţii nu beneficiază de bonusuri, sporuri sau alte venituri suplimentare, fiind incompatibili cu orice altă funcţie care le poate aduce venituri suplimentare. În loc ca Guvernul României să plătească 35.000 de consultanţi fiscali nou angajaţi, cu salarii de 10.000 de lei, dublu faţă de un salariat al sistemului Ministerului Finanţelor Publice, mai bine ar plăti decent cei 25.000 de salariaţi responsabili cu colectarea veniturilor statului, fiind o investiţie mai realistă, corectă şi cu efecte în timp, care ar duce la atragerea şi păstrarea personalului bine pregătit, care să poată face faţă noilor cerinţe în implementarea politicii fiscale. Noi, sindicatele, am depus toate eforturile ca acest conflict să nu escaladeze, însă pasivitatea decidenţilor în a găsi soluţii i-a determinat pe salariaţi să reacţioneze necontrolat. O prelungire a acestui conflict ar pune în pericol însăşi punerea în practică a prevederilor actualului proiect al legii salarizării“. „În proiectul de lege, familia ocupaţională <Finanţe> nu există“ Membrii Sindicatului Naţional al Finanţelor Publice „SindFisc“ au solicitat ca salarizarea finanţiştilor să fie în concordanţă cu complexitatea şi importanţa socială a muncii prestate: „În multitudinea grilelor cu coeficienţ i de ierarhizare a salariilor pentru anul 2022, cuprinse în cele 9 anexe reprezentând familii ocupaţionale distincte din proiectul legii salarizării, familia ocupatională <Finanţe> nu există. Neconcordanţele dintre prevederile din proiectul de lege privind salarizarea, referitoare la funcţiile publice de la nivel judeţean şi situaţia reală din MFP/ANAF, unde se regăsesc funcţii cu responsabilităţ i regionale care nu sunt cuprinse în proiectul de act normativ aflat în parlament, în lipsa unei familii ocupaţionale distincte şi a unei grile corespunză toare, din punct de vedere salarial, demonstrează faptul că actualele funcţii nu pot fi asimilate funcţiilor publice teritoriale/ judeţene, asemănător celorlalţi funcţionari din alte instituţii deconcentrate. Am semnalat, în ultima perioadă, de mai multe ori faptul că, pe fondul nemulţumirilor generate de finanţarea necorespunză toare a activităţii şi lipsa protecţiei juridice a funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acţiunile revendicative spontane se vor intensifică, existând posibilitatea perturbarii grave a activităţii de colectare a resurselor financiare necesare funcţionării statului, fapt demonstrat pe alocuri, în ultima perioadă de timp“. (N. R.)

1 COMENTARIU

  1. La cum zambesc in poza,…,nu par a fi oameni necajiti din cauza veniturilor.Ar mai trebui dati afara dintre ei. La ce atitudine au cand mergi pe acolo!!!E prea mult si asa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here