Acasă Administratie Abia sfinţită, Apa a curs şiroaie pe Calea Romanului

Abia sfinţită, Apa a curs şiroaie pe Calea Romanului

911
0
DISTRIBUIȚI

l pentru a nu-i lăsa pe pietreni fără apă în ziua de Sfântul Ioan, Apa Serv a amânat remedierea avariei pentru luni

O avarie destul de serioasă produsă la una dintre conductele care alimentează o parte din populaţia din Dărmăneşti a provocat duminică, 7 ianuarie, o adevărată inundaţie pe Calea Romanului. Potrivit reprezentanţilor Companiei Apa Serv este vorba despre fisurarea unei conducte care traversează strada şi din care apa a curs şiroaie întreaga zi.

„S-a încercat remedierea problemei astăzi (n.r. – duminică), însă era nevoie să sistăm apa pe toată strada Mihai Viteazu, dar şi pe strada Nufărului. Nu am vrut să le creăm disconfort pietrenilor tocmai azi, să se bucure şi ei de această zi de Sfântul Ioan, astfel că am decis să amânăm reparaţia pe luni. Într-adevăr, acum mai curge apă pe la un gaigher, dar a fost dirijată în aşa fel încât să nu deranjeze traficul“, a precizat directorul tehnic al Companiei Apa Serv, Ioan Păcală.

Acesta a mai declarat că, înainte de demararea lucrărilor de reparaţie, este nevoie de un aviz al Poliţiei Rutiere pentru a opri traficul în zonă pe un sens de mers. (Roxana CHIRILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here