Acasă Cultura „ACASĂ ÎNFLORESC CAIŞII…“ despre acuarelă şi hârtie

„ACASĂ ÎNFLORESC CAIŞII…“ despre acuarelă şi hârtie

1747
2
DISTRIBUIȚI

Din nefericire un oarecare eveniment (o gripă cu necazurile ei) m-a împiedicat să ajung la vernisajul expoziţiei pictorului Arcadie RĂILEANU care s-a petrecut în prima zi a lui Mărţişor 2019. Când m-am pus cât de cât pe picioare, am transmis artistului rugămintea de a ne vedea chiar acolo, în preajma tablourilor lui.

Am avut astfel un fel de privilegiată exclusivitate. Ore în şir l-am ascultat, l-am ascultat, l-am ascultat în atemporal, fără grijă, fără foame, abia am notat câteva vorbe din când în când din toate câte le-a povestit, despre noi românii, despre Basarabia dragă, despre Rusia, despre ani, despre viaţă, despre d-na Ludmila, despre armata făcută pe teritoriul Uniunii Sovietice (au bărbaţii, toţi, această meteahnă de a vorbi despre militărie, şi dacă este vorba despre Armata Roşie, deja vorbim în alte limbi, armata cu ucraineni, cu chirghizi, cu georgieni, cu gruzini, cu alte neamuri dintre care, atunci la Petersburg,  era singurul vorbitor de limbă română – sic erat!), despre arhitectură, despre Ermitage, despre…, despre…

După câteva ore, după răbdare şi îngăduinţă reciprocă, am aflat cum a ajuns la Piatra-Neamţ după 1989, despre experienţa de profesor la Şcoala Populară de Artă, despre modul excepţional prin care a încercat să îşi educe elevii să fie „Ceahlău în pictură“, despre metodă, despre exerciţiu repetitiv, despre talent şi „mână“, despre cât de greu i-a fost, despre prietenia între artişti şi legătura între arte, despre sărăcia oricărui început, despre cum se strângeau şi se strâng artiştii într-o crâşmă din vechiul cartier Lenin, „la Lory“, despre toţi cei care aveau ateliere în celebra hulubărie şi,           pentru că nu aveau bani destui, şi-au adus hârtie şi cărbune pentru a face portrete ad-hoc clienţilor care erau în trecere, câştigau pentru o bucurie împărtăşită la un pahar de vorbă, de aducere aminte, de cultură, despre Maftei Miftode, un rus blajin şi aşezat, tăcut şi care era cântăreţ în strana stângă a Bisericii Lipoveneşti din Piatra-Neamţ.

Câtă vreme curgea povestea unui destin i-am admirat privirea cuminte, verde şi degetele lungi, cu vârful unghiei întors, şi mi-am dat seama că din toate lucrările lui puse pe simeze, cel mai mult iubesc acuarela abstractă, nu merele seducătoare, nu acuarela de peisaj, nu pictura abstractă în ulei, nu portretul, e ceva acolo, ceva care fură privirea, o precizie deloc întâmplătoare, dar nu: în acuarela lui Arcadie este arhitectură şi l-am întrebat, îmi urmărise privirea, aşa am aflat că a renunţat la asta pentru artă, pentru culoare, pentru pigmentul unic al unui roşu curat în combinaţii, linie, echilibru, îmi dau seama că unde este precizie este şi tehnică, dar nu îndrăznesc să întreb nimic, ascult şi ascult, în acuarelă este greu să stăpâneşti culoarea, este nevoie de hârtie de calitate, de penson special, şi poate, nu procedez corect, dând putere doar propriilor mei ochi, am privit din nou spaţiul expoziţional, apoi încă o dată, am dibuit lucrul, tehnica şpaclului pentru uleiuri, dar nu am văzut şi tehnica stratului suprapus al vopselelor, răbdarea, aşa că am urcat şi în atelierul său unde, cu zgârcenia specială, dar rafinată, a oricărui artist de valoare, a devoalat doar parte din metoda lui de a lucra, a schimbat vorba, m-a dus către părinţii săi, mi-a arătat o casetă sculptată migălos şi desăvârşit de tatăl său, mi-a spus o vorbă a mamei sale „Arcadie, eu semăn cu tine…“ şi sensul era că   i-ar fi plăcut şi ei să picteze, ochii i se umezesc, ne-am pozat în atelierul lui, de calitatea meşteşugului, despre respectul filial, despre respectul faţă de profesor, despre memorie, despre credinţă, am înţeles că este profund credincios, dar despre asta nu se vorbeşte, credinţa este în inima omului, dar a zâmbit şi mi-a spus că a ascultat Jimi Hendrix şi nu poate fi tocmai canonic şi disciplinat credincios…, am văzut pe planşetă nuanţele pigmentului Sankt Petersburg. Pentru că oamenii de calitate au o anumită delicateţe când îşi aleg cuvintele, am auzit la unica întrebare „iubiţi HÂRTIA ?“, răspunsul: „HĂRTIA, condeiul, penelul sunt fiinţe plăpânde… Dar, undeva în patria inimii mele, înfloresc caişii…“ (Arcadie RĂILEANU)

Sic itur ad astra!

Felicitări maestre, vom reveni mereu la expoziţiile Dumneavoastră!

Cu respect,

Anica LUNCANU,

ed spectra C.M.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here