Accident cu trei maşini în intersecţia de la Girov

Sâmbătă după-amiază (4 noiembrie), în intersecţia din satul Căciuleşti (al comunei Girov) a avut loc un accident în care au fost implicate trei autoturisme şi care s-a soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.

Evenimentul s-a petrecut pe la ora 13, în următoarele condiţii stabilite de poliţişti. Un bărbat din judeţul Bacău conducea un autoturism Skoda, dinspre Roznov către Dobreni. Ajuns în intersecţie, şoferul nu a oprit pentru a se asigura şi a lovit din stânga, în partea laterală, un Renault, care circula pe drumul cu prioritate (Girov – municipiul Piatra-Neamţ).

Din impact, Renault-ul a fost proiectat într-un Logan oprit pentru a acorda prioritate, apoi s-a răsturnat pe cupolă, în mijlocul intersecţiei. La volanul maşinii care s-a răsturnat se afla un bărbat în vârstă de 50 de ani (din Dăneşti – Girov). Şoferul a ieşit singur din vehicul şi a refuzat să fie dus la spital. Acesta le-a spus oamenilor legii că maşina Skoda a intrat în intersecţie cu viteză foarte mare şi           l-a luat prin surprindere. El a scăpat cu răni uşoare pentru că purta centura de siguranţă.

La locul accidentului au intervenit mai mulţi pompieri pietreni cu o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD, precum şi poliţiştii. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

(Mihai SAVA)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>