Adrian Rugină se va întoarce la „Petru Rareş“

Adrian Rugină se va întoarce la „Petru Rareş“

1410
0
DISTRIBUIȚI

l numele lui ar putea fi dat unei săli de clasă ori unui laborator din cadrul colegiului pietrean

Adrian Rugină, muzicianul care a murit la numai 38 de ani încercând să salveze victimele rămase captive în infernul de la clubul Colectiv din Bucureşti, fapt pentru care a fost decorat post mortem de preşedintele Klauss Iohannis cu Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Cavaler, ar putea să se întoarcă, în spirit, la liceul pe care l-a absolvit în 1995. Din informaţiile pe care le-am obţinut, numele său ar urma să fie dat unei săli de clasă sau unui laborator din cadrul Colegiului Naţional „Petru Rareş“ Piatra-Neamţ. Decizia va aparţine Consiliului de Administraţie al liceului.

Adrian Rugină s-a născut la Piatra-Neamţ, a făcut liceul la „Petru Rareş“ apoi a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti. Ca muzician, a activat în trupele Teuton, Nexus şi Bucium. Se ocupa şi cu organizarea de concerte. Sâmbătă, 31 octombrie, şi-a găsit sfârşitul în clubul Colectiv, ca urmare a insuficienţei cardio-respiratorii acute consecinţa intoxicaţiei acute cu fum – după cum au stabilit medicii legişti.

Marţi, 3 noiembrie, Adrian Rugină a fost înmormântat cu onoruri militare în comuna Corbu, judeţul Harghita, în satul bunicilor lui. (Liviu ILIE)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ