Acasă Eveniment Al treilea hoţ în furtul de 23.000 de euro de la Zăneşti...

Al treilea hoţ în furtul de 23.000 de euro de la Zăneşti – prins

949
0
DISTRIBUIȚI

În ziua de 28 noiembrie, poliţiştii pietreni de investigaţii criminale, în colaborare cu colegii lor mureşeni, au desfăşurat o acţiune în Mureş, ocazie cu care au reţinut un localnic în vârstă de 35 de ani, care a participat la furtul de 23.000 de euro comis pe 7 august, în casa unui patron din comuna Zăneşti. El urmează să fie prezentat Judecătoriei Piatra-Neamţ, cu propunerea de arestare preventivă.

Aşa cum am mai relatat, mureşeanul, alături de alţi doi indivizi, aflaţi acum după gratii, a spart casa afaceristului zăneştean de unde a sustras 23.000 de euro, 8.000 de lei şi 100 de grame de bijuterii din aur. Este vorba despre Daniel Melente Moldovan, de 45 de ani, din localitatea Dumitra, judeţul Bistriţa Năsăud, care locuia în Zăneşti şi a aflat că

victimele au mulţi bani în casă. El le-a dat „pontul“ foştilor colegi de penitenciar – Teodor Mihai Staicu, de 36 de ani şi Eugen Gabriel Gaspar, de 35 de ani, ambii domiciliaţi în Mureş. Aceştia din urmă au fost prinşi în Mureş. În ziua când erau duşi la Tribunal, până ca instanţa să emită mandatele de arestare, deoarece Judecătoria iniţial respinsese încarcerarea lor, cei doi mureşeni au plecat din sala de judecată. Imediat ce au intrat în posesia mandatelor, oamenii legii au început căutările şi i-au prins la Kaufland, unde făceau pregătiri de plecare. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here