Amenzi pentru case construite ilegal

Amenzi pentru case construite ilegal

1159
0
DISTRIBUIȚI

Doi cetăţeni din Piatra-Neamţ au de dat explicaţii autorităţilor după ce au fost depistaţi că şi-au ridicat casele fără a deţine auto-rizaţie de construcţie.

Poliţiştii locali au fost cei care           s-au sesizat, şi tot ei au aplicat sanc-ţiunile prevăzute de lege. Astfel, potrivit acestora, într-unul din cazuri e vorba despre un pietrean care are de plătit o amendă de 10.000 de lei pentru un imobil ridicat fără autorizaţie pe strada Amurgului, în perioada octombrie 2016 – februarie anul acesta.

Pe lângă sancţiunea contravenţională, acestuia i s-a impus şi măsura complementară de sistare a lucrărilor şi intrare în legalitate prin obţinerea autorizaţiei, în caz contrar putând să se ajungă până la demolare. La scurt timp, o altă persoană din cartierul Dărmăneşti, a primit din acelaşi motiv, o amendă de 5.000 de lei, cumulată cu măsurile complementare prevăzute de lege.

Poliţia Locală atenţionează cetăţenii, cu precădere în această perioadă pro-pice efectuării lucrărilor în domeniul construcţiilor, că orice astfel de procedură necesită obţinerea autorizaţiei, cu precizarea că sunt pasibili de aplicarea sancţiunii contravenţionale pentru lucrări neautorizate, atât proprietarul cât şi constructorul (fie el persoană fizică, fie societate comercială).

(Roxana ZAHARIA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ