Acasă Eveniment Arsă de vie

Arsă de vie

1102
0
DISTRIBUIȚI

O femeie de 81 de ani a murit, iar soţul ei a scăpat ca prin minune cu viaţă, într-un incendiu petrecut ieri dimineaţă, la o locuinţă din comuna Borleşti. Vecinii celor doi au observat flăcările pe la ora 6,45, au sunat la 112, după care, până la sosirea pompierilor, au intrat în casă pentru a-i salva pe proprietari.

„Echipaje de pompieri cu două autospeciale de intervenţie acţionează pentru stingerea incendiului. Echipajul SMURD a găsit două persoane evacuate din casă, o femeie care a suferit intoxicaţie cu fum şi avea arsuri, şi soţul acesteia (în vârstă de 90 de ani). A mai fost chemat şi echipajul de ambulanţă cu medic, s-a făcut resuscitarea femeii, dar în cele din urmă a fost declarat decesul. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acţiunea iresponsabilă a unei persoane. Au ars o cmeră, un hol şi o baie dintr-o anexă. Au fost salvate o cameră, casa de locuit şi un atelier“, a precizat, ieri, când pompierii încă se mai luptau cu flăcările, sublocotenentul Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“.

După lichidarea incendiului, la întoarcerea către bază, două autospecialele nu au reuşit să urce o pantă, din cauza condiţiilor de drum, respectiv din pricina zăpezii. Până la urmă a fost adus un buldoexcavator de la Borleşti, iar vehiculele au fost tractate de acolo.

Pentru că există posibilitatea ca focul să fi fost pus intenţionat, sau să fi fost provocat accidental de cineva, oamenii legii au demarat investigaţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here