Astăzi, „Vacanţele muzicale“ prezintă: Corul Academic Radio şi „Cindrelul – Junii Sibiului“

Ziua a treia a Festivalului Internaţional „Vacanţe muzicale la Piatra-Neamţ“ începe de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Tineretului, cu un concert coral de mare ţinută. Protagonişti vor fi membrii Corului Academic Radio, cu Ciprian Ţuţu la pupitrul dirijoral. De la ora 21.00, pe platoul Curţii Domneşti, iubitorii folclorului românesc vor putea urmări unul dintre cele mai apreciate ansambluri de gen din ţară: „Cindrelul – Junii Sibiului“.

 Corul Academic Radio promovează valorile creaţiei româneşti tradiţionale

Creat în scopul susţinerii repertoriului vocal-simfonic, Corul Academic Radio a parcurs drumul maturizării artistice, asimilând neîncetat noi partituri, ajungând să stăpânească astăzi un impresionant număr de lucrări: oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi numeroase miniaturi. Fondat în 1940, sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio s-a impus în scurt timp ca o formaţie de elită, condus fiind de-a lungul anilor de: Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D. Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş şi Dan Mihai Goia. În prezent, Corul Academic Radio este pregătit şi condus de Ciprian Ţuţu. Principalul argument al iniţierii acestui partener al Orchestrei Naţionale Radio este necesitatea de a răspunde problematicii unui repertoriu complex, cuprinzând capodopere ale muzicii vocal – simfonice universale şi româneşti. Concomitent cu asigurarea programelor stagiunilor muzicale, Corul Academic Radio, format din circa 70 de muzicieni profesionişti, asigură efectuarea înregistrărilor pentru discuri şi pentru fondul muzical Radio, promovând valori importante ale creaţiei româneşti tradiţionale sau de actualitate, inclusiv prime audiţii, numeroase fiindu-i dedicate. Istoria ansamblului este marcată şi de constituirea unei preocupări specifice formaţiei, prin concertele şi imprimările formulelor „a cappella“, în spiritul tradiţiei muzicii corale naţionale. Acest ansamblu muzical a efectuat turnee de concerte în Germania, Bulgaria, Spania, Grecia, Cipru, Israel, colaborând adesea cu orchestre de renume, sub baghete de prestigiu din ţară şi din străinătate.

Dirijorul Ciprian Ţuţu, apreciat în ţară şi în străinătate

Născut la Braşov, în 1979, dirijorul Ciprian Ţuţu a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din oraşul natal (specializarea Pedagogie Muzicală – dirijat cor academic şi masterat în Stilistică dirijorală). Între anii 2006-2010 a participat la cursuri susţinute de dirijorii Victor Dumănescu (Academia de Muzică din Cluj-Napoca), Octav Calleya (Conservatorul Superior de Muzică din Malaga, Spania) şi Mihai Diaconescu (Universitatea de Muzică din Bucureşti). Din anul 2000, Ciprian Ţuţu este dirijor al Corului „Gheorghe Dima“ din Braşov, ansamblu ale cărui origini le găsim în „Reuniunea Română de Gimnastică“ şi „Cântări“, înfiinţată odinioară de însuşi compozitorul Gheorghe Dima şi a cărei continuitate a fost asigurată prin activitatea dirijorilor Constantin Bobescu şi Nicolae D. Bica. Activitatea dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte a cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară şi străinătate. Ca dirijor al corului mixt a concertat, în anul 2005, alături de orchestra Filarmonicii „Dmitri Şostakovici“ din Sankt-Petersburg, iar în anul 2007 a prezentat, alături de Filarmonica din Roma, o lucrare contemporană – oratoriul „San Camillo de Lellis“, de Collafranceschi. A pregătit şi condus mai multe proiecte de operă cu studenţii specializă rii Interpretare Muzicală – Canto din cadrul Facultăţii de Muzică Braşov. Din anul 2012 ocupă funcţia de maestru de cor la Opera Braşov, de-a lungul celor patru stagiuni pregătind sau dirijând ansamblul coral al instituţiei în peste o sută de spectacole. De asemenea, Ciprian Ţuţu s-a aflat la pupitrul orchestrei Operei Braşov, conducând, în perioada 2013- 2015, un număr de şapte gale sau concerte de arii şi coruri din opere. În anul 2015 obţine o bursă din partea Universităţii „Transilvania“ din Braşov şi participă la Masterclass- ul Internaţional de Dirijat şi Cânt Coral de la Sarteano, Italia, unde are posibilitatea să studieze cu Simon Carrington (Yale University SUA şi fondator al sextetului vocal „The King’s Singers“), Brian O’Connell (Boston University din S.U.A.) şi Bronislawa Falinska (Padua Music Conservatory, Italia).

„Cindrelul – Junii Sibiului“, patrimoniu universal

Cea mai veche formaţie de dansuri populare a României, devenită patrimoniu universal, „Junii Sibiului“, a luat fiinţă în 1944, din iniţiativa maestrului coregraf Ioan Macrea şi s-a transformat, în mers, din formaţie de amatori, la început bărbătească, apoi mixtă. În calitate de ansamblu de amatori, „Junii Sibiului“ a participat la numeroase competiţii şi festivaluri folclorice, organizate în ţară şi străinătate, iar valoarea ansamblului a fost recunoscută prin cele peste 100 de premii naţionale şi peste 60 de premii internaţionale acordate de jurii de specialitate. În anul 1992, Ansamblul „Junii Sibiului“ se uneşte cu orchestra „Cindrelul“ şi primeşte statutul de ansamblu profesionist, în semn de recunoaştere a valorii corpului de dansatori şi instrumentişti, precum şi a bogăţiei şi diversităţii repertoriului abordat. Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul- Junii Sibiului“ este condus de directorul Dumitru Giurcă Notar, iar în anul 1999, ansamblul devine parte integrantă a Centrului Judeţean al Creaţiei Populare, condus de Traian Rapiţă, apoi de Ioan Dinu şi, din 2005, de Silvia Macrea, fiica maestrului Ioan Macrea. În repertoriul ansamblului se regăsesc jocurile populare din Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea, din patrimoniul muzical-coregrafic european, toate prezentate în costume specifice. Ansamblul valorifică deopotrivă obiceiuri, precum Prinsul văruţelor, Înălbitul pânzelor, Culesul viilor, Intrarea fetei în horă, Căluţul, Drăgaica, Capra, Căiuţii şi jocuri bătrâneţi din zona Sibiului: Hodoroaga, Banu Mărăcine, Coconiţa, Glâmboaca. Fluierul de Mărginime, imaginea feciorului care joacă simultan cinci fete, „bituşca“ ciobănească, pălăriile bogat ornamentate de Avrig, coiful de fată şi vălitorile de pe Valea Hârtibaciului, şirurile neobosite de 20 de piruete sau ponturi fecioreşti concură la crearea momentelor muzical- coregrafice, completate de proiecţii video şi efecte tehnice moderne. Toate suitele de jocuri şi obiceiuri pot fi adaptate reprezentaţ iilor cu 4-20 de perechi de dansatori, în săli de spectacol sau în spaţii mai puţin convenţionale. Un segment special în cadrul repertoriului ansamblului o reprezintă spectacolele tematice: „Pe firul nesfârşit al vieţii“, montat în 2009, „Călătorie în ritm de vers, de cânt şi jocuri“, 2010, şi „De dragoste şi de dor“, 2011, „La Sibiu, în Piaţa Mare, târg de n-are asemănare“, 2012, primul spectacol de teatru muzical coregrafic montat de ansamblu după zeci de ani, şi „La hanul lui Ghiţă“, 2013. (Natalia RÎŞTEI)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>