Acasă Administratie Bază sportivă modernă – inaugurată la Gârcina

Bază sportivă modernă – inaugurată la Gârcina

1012
0
DISTRIBUIȚI

Primăria Gârcina a inaugurat, la finele săptămânii trecute, o bază sportivă modernă în zona Oprişeni, într-un mod inedit. Nu au fost tăiate panglici, nu au fost ţinute  discursuri măreţe. Edilii comunei au inaugurat baza sportivă cu o competiţie între elevii din localitate – „Cupa Satelor“ la minifotbal. O altă deschidere nici că prindea mai bine elevilor care de abia aşteptau să folosească terenul de fotbal modern, aşa cum numai în oraşe au văzut. Ei bine, acum au şi ei în comună o bază sportivă nouă, cu tot ce presupune aceasta şi, de când a fost inaugurată, nici nu-şi mai pot lua gândul de la fotbal.

Baza sportivă din localitatea Gârcina nu este o investiţie nouă. Ea datează din 2015, însă de atunci, de la recepţia lucrărilor, şi până weekendul trecut nu a fost utilizată.

„Valoarea investiţiei cu baza sportivă a fost undeva la 6 miliarde de lei vechi. Am considerat necesară deschiderea acesteia deoarece stătea de trei ani fără nicio destinaţie. Pentru a putea fi deschisă, am investit în gazonul sintetic aproximativ 80.000 de lei, în reabilitarea faţadei, în tot ceea ce era necesar pentru că în trei ani, nefiind folosită, s-a mai deteriorat. Nocturna a fost schimbată deoarece instalaţia consuma foarte multă electricitate. Am montat lămpi led cu consum foarte mic şi iluminare adecvată. Am lăsat la o parte discursurile şi alte obiceiuri care se practică la inaugurări şi am considerat că cea mai bună deschidere o poate face un campionat de minifotbal organizat între satele din comună. Accesul la baza sportivă, la fotbal, minifotbal şi tenis, este gratuit pe timp de zi. Baza sportivă este compusă din două vestiare de 30 de metri pătraţi fiecare, două grupuri sanitare, 16 duşuri şi un alt grup sanitar pentru cei care nu folosesc vestiarele, şi un birou pentru cel care admi-nistrează baza sportivă. Toate acestea se întind pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi. Baza are, de asemenea, un teren sintetic prevăzut şi cu marcaje pentru tenis. Se poate folosi pentru minifotbal şi pentru tenis, are fileu şi tot ce trebuie. Am montat şi sistem de supraveghere video pentru că, stând de atâta timp nefolosită, în clădire au tot intrat diferite persoane. Acum, monito-rizăm baza sportivă direct de la primărie. De asemenea, urmează să încheiem un contract cu o firmă din Piatra-Neamţ şi pentru pază şi protecţie“, a declarat primarul comunei Gârcina, Mihai Gontaru.

Baza sportivă a fost deschisă de competiţia „Cupa Satelor“

Baza sportivă a fost, aşadar, deschisă cu prima competiţie sportivă „Cupa Satelor“ la care s-au înscris copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani din cadrul a cinci echipe: Viitorul Gârcina, Steaua Junior Almaş, Viitorul Gârcina Junior, CSM Cuejdi şi FSCB Gârcina. Timp de trei zile, de sâmbătă şi până luni, micii sportivi au luptat pentru primul loc în competiţie. Cei mai buni s-au dovedit a fi elevii din echipa de fotbal Viitorul Gârcina, care a câştigat locul I. Locul al II-lea a fost obţinut de sportivii de la Steaua Junior Almaş, iar locul al III-lea de micii fotbalişti de la Viitorul Gârcina Junior.

„Am inaugurat această bază cu competiţia sportivă «Cupa Satelor» în cadrul căreia s-au înscris cinci echipe. Cu spriji-nul domnului profesor Mihai Tudose, care s-a ocupat de instruirea echipelor, am reuşit, pe parcursul a trei zile – sâmbătă, duminică şi luni – să organizăm meciurile între echipe. Luni a fost finala mică şi finala mare. Au fost acordate premiile care au constat în cupe pentru câştigători, medalii şi diplome pentru fiecare copil care a participat. De asemenea, au fost oferite câte două mingi fiecărei echipe, pe care le vor folosi la baza sportivă ori la orele de sport pe care le vor avea cu domnul profesor.

Zilele următoare intenţionăm să organizăm un meci amical între echipa câştigătoare a «Cupei Satelor», domnul profesor o să facă o selecţie a fotbaliştilor, şi o grupă de juniori care au antrenamente pe stadionul Ceahlăul din Piatra-Neamt. Aşa că, joi sau vineri, după terminarea cursurilor, o să avem meci între echipa de la noi, din Gârcina, şi cea din Piatra-Neamţ. Intenţionăm să descoperim, cu ocazia deschiderii acestei baze sportive, copiii din comună care au talent la fotbal. Copiii şi-ar dori să organizăm meciuri în fiecare săptămână, ori nu ne permite nici bugetul, şi nici timpul. Dar, cu siguranţă, o să organizăm şi alte campionate, nu ne oprim la «Cupa Satelor». Şi noi am fost bucuroşi să vedem copiii că fac mişcare în aer liber, că nu mai stau în faţa calculatoarelor, ori cu ochii în telefoane, ceea ce a fost foarte bine. Inaugurarea bazei sportive este o reuşită la care au contribuit şi viceprimarul Constantin Toma şi personalul din primărie“, a mai spus primarul comunei Gârcina, Mihai Gontaru.

Pietrenii sunt aşteptaţi la baza sportivă  de la Oprişeni

Şi pietrenii pot folosi baza sportivă de la Gârcina, având acces facil pe drumul care leagă comuna Gârcina cu Piatra-Neamţ, prin Valea Viei. Edilii comunei Gârcina au amenajat acel tronson.

„Baza sportivă se află în zona Oprişeni, care este legătura comunei Gârcina cu strada Dragoş Vodă din Piatra-Neamţ, cu Valea Viei, iar pietrenii, dacă doresc, o pot folosi şi ei. În acest sens, am făcut demersurile necesare pentru a amenaja acel traseu, l-am făcut funcţional, să poată avea acces şi cetăţenii din Piatra-Neamţ, dacă vin într-o excursie sau vor să joace tenis, fotbal. Este o zonă foarte frumoasă. Mai avem de investit, de reabilitat drumurile, dar deocamdată atât am putut să facem în acest exerciţiu financiar“, a adăugat primarul.

Pentru anul următor, edilii comunei Gârcina şi-au propus să înfiinţeze şi un centru de închirieri de biciclete pentru drumeţii şi să construiască un teren de tenis cu zgură.

Baza sportivă Oprişeni, Gârcina, este deschisă de luni şi până duminică inclusiv. De acces gratuit beneficiază elevii şi studenţii din Gârcina, pe baza carnetelor vizate la zi, şi pensionarii din localitate.

(Natalia RÎŞTEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here