Acasă Eveniment Boschetarii, teroarea pietrenilor

Boschetarii, teroarea pietrenilor

2413
1
DISTRIBUIȚI

Pietrenii nu mai sunt în siguranţă în propriul oraş. Nici măcar cartierele cunoscute ca liniştite nu mai oferă vreo garanţie. De exemplu, primetrul cuprins între zona Pietricica, Piscina VIP, Piaţa Centrală şi clădirea CEC-ului a devenit raiul boschetarilor. Un incident petrecut luni dimineaţă a evidenţiat încă o dată această situaţie, dovedind şi neputinţa autorităţilor.

Un localnic îşi scosese nepoţeii la joacă în părculeţul din apropierea locuinţei, pe strada Costache Negri, lângă piscină. Cei mici s-au jucat liniştiţi până când în apropiere şi-a făcut apariţia un boschetar băut. Constantin Topliceanu a încercat să-l îndepărteze pe boschetar, însă reacţia acestuia din urmă a fost extrem de agresivă. Boschetarul a început să-l înjure şi să-l ameninţe pe pietrean de faţă cu copiii speriaţi. Omul nu a stat mult pe gânduri şi a sunat la 112, să ceară ajutorul Poliţiei. După cum ne-a povestit, a fost lăsat să aştepte jumătate de oră până să apară un echipaj de la Poliţia Municipiului şi Poliţia Locală timp în care s-ar fi putut întâmpla orice.

„Am ieşit să mă joc cu nepoţii în părculeţul din spatele blocului şi acolo erau boschetari agresivi, care înjurau. Ei şi-a făcut culcuş într-o gheretă de gaz metan părăsită şi acolo stau toată ziua, beau, se ceartă, vorbesc urât. Când am văzut că unul dintre boschetari devine agresiv, am sunat la 112. De trei ori am sunat la Poliţie şi a apărut o patrulă după o jumătate de oră.

Răspunsul poliţiştilor a fost că nu le pot face nimic boschetarilor, iar în timp ce discutau cu aceştia, eu primeam ameninţări. Acum eu trebuie să mă fe-resc să mai ies pe stradă? Nu înţeleg de ce mai plătim atâtea taxe şi impozite, de ce mai sunt plătiţi aceşti oameni dacă nu fac nimic atunci când e nevoie de ei. De altfel, boschetarii nu păreau deloc intimidaţi de uniformele poliţiştilor. De faţă cu aceştia mă ameninţau că, vezi bine, «noaptea cine ştie ce se poate întâmpla»“, spune pietreanul Constantin Topliceanu.

Poliţiştii l-au amendat pe boschetarul agresiv pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi i-au pus în vedere să părăsească zona blocurilor.

„Îl cunoaştem pe boschetar. Îl cheamă Cristinel Ciobanu şi nu e prima oară când îl sancţionăm. Patrula noastră a intervenit prompt la sesizare.

Într-adevăr, boschetarul era băut şi agresiv. E şi vina celor de la E.On Gaz, că au lăsat în părăsire ghereta de gaz metan, fără să-i pună vreun lacăt măcar. Noi tot le-am atras atenţia, dar nu au luat măsuri şi, uite-aşa, acolo şi-au făcut adăpost diverşi indivizi. Noi ne facem datoria atât cât permite legea,

l-am sancţionat şi l-am îndepărtat din zonă, iar în fiecare seară, de-acum înainte, am dat ordin să se verifice zona ca să nu se mai întoarcă“, a declarat Gheorghe Apătatei, şeful Serviciului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale Piatra-Neamţ.

În lipsa unui plan de acţiune coerent, poliţia este ineficientă în faţa acestor indivizi. Îi alungă dintr-un loc, se mută într-altul, creează probleme şi acolo şi tot aşa. Iarna îi mai saltă pe boschetari de prin zonele locuite şi-i transportă în adăpostul de noapte din Speranţa, unde-i pot supraveghea, dar vara… „Nu există un spaţiu adecvat pentru ei“, spune Eugen Pancu, şeful Poliţiei Locale Piatra-Neamţ.

(Ioana CALIŢCHO)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.