Acasă Eveniment Căruţaş la un pas de înec în Cuejdi

Căruţaş la un pas de înec în Cuejdi

1111
1
DISTRIBUIȚI

Un bărbat a fost salvat de pompieri, ieri dimineaţă, după ce era să se înece în pârâul Cuejdi, când încerca să traverseze albia cu căruţa. Evenimentul a avut loc pe la ora 11, iar salvatorii au fost chemaţi de martorii care l-au văzut pe căruţaş cum se ţinea cu braţele de stâlpul unui podeţ, acolo unde-l duseseră şuvoaiele, în zona fostului service Dacia, din municipiul Piatra-Neamţ.

Din cercetări a reieşit că omul a vrut să treacă cu atelajul pe cealaltă parte a râului, curentul l-a prins, căruţa s-a rupt, iar bărbatul a fost luat de ape. Calul a ieşit singur la mal, însă căruţaşul a fost purtat vreo câţiva metri până a reuşit să se prindă de stâlpul podeţului din apropiere şi a început să strige după ajutor. La locul evenimentului s-au deplasat şapte subofiţeri – cu o autospecială şi o barcă – şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra-Neamţ. După ce a fost scoasă din apă, victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. (Mihai SAVA)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here