Acasă Economic „Cazul Geanina Sechel“: Comisia de Malpraxis a DSP nu are acces ...

„Cazul Geanina Sechel“: Comisia de Malpraxis a DSP nu are acces la rezultatul examenului necroptic

1212
1
DISTRIBUIȚI

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) au anunţat că, săptămâna trecută, Institutul de Medicină Legală Iaşi a transmis un răspuns Comisiei de Malpraxis, cu privire la rezultatul examenului histopatologic (care presupune examinarea microscopică a probelor ţesuturilor prelevate de la pacientă) efectuat în cazul Geaninei Sechel, tânăra care a murit în 30 noiembrie, anul trecut, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), după ce a născut. „Zilele acestea, a venit un răspuns pentru Comisia de Malpraxis în care s-a precizat, de la IML Iaşi, că nu ne pot da rezultatele examenului necroptic. Ni s-a prezentat că asta este conduita lor şi, probabil, rezultatele vor fi date la instanţă“, a precizat dr. Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt al DSP. De altfel, rezultatele acestui exa-men sunt aşteptate de mai multe comisii care derulează propriile anchete cu privire la împrejurările şi cauzele decesului tinerei. Este vorba despre anchetele Colegiului Medicilor, Spitalului Judeţean, DSP şi Avocatului Poporului.

Reamintim că, una dintre măsurile dispuse de SJU, în acest caz, a constat în reducerea salariului cu 10%, pentru o perioadă de o lună, şi suprave-gherea activităţii cardiologului Lucia Chetreanu. Medicul care a fost de gardă, în seara decesului Geaninei Sechel, a primit această sancţiune ca urmare a faptului că „a acordat o consultaţie prin telefon, pentru că a recomandat un medicament despre care ştia că nu este în aparatele de urgenţă, ignorând un medicament mult mai bun, care exista în acel moment în toate aparatele de urgenţă şi pentru că a întârziat trei ore în a acorda asistenţă me-dicală“, aşa cum au spus reprezentanţii SJU. Medicul curant al pacientei, obstetricianul Cosmin Rugină, a primit un avertisment pentru că, deşi ştia că pacienta avea probleme cardiace, nu a cerut să se facă o electrocardiogramă şi un exa-men cardiologic la internare. Pe de altă parte, în ianuarie a.c., una dintre concluziile şefului Comisiei judeţene profesionale de analiză a deceselor materne, dr. Mircea Onofriescu, de la Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi, privind decesul pacientei Ana Geanina Sechel, arată că „între serviciul de obstetrică, cel de cardiologie şi cel de terapie intensivă colaborarea a fost conform protocoalelor“.

(T. MARIAN)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here