Acasă Social Cinci elevi de zece, o mie sub cinci

Cinci elevi de zece, o mie sub cinci

848
1
DISTRIBUIȚI

Emoţiile candidaţilor la Evaluarea Naţională au luat sfârşit ieri, în jurul orei 11.30, când pe internet şi la avizierele şcolilor gimnaziale din judeţ au fost afişate rezultatele provizorii la acest examen.

Pentru 1.337 dintre candidaţii nemţeni au apărut necazurile, deoarece aceştia au medii mai mici de 5 ori pur şi simplu au absentat şi pot să-şi ia adio de la licee cât de cât bune. Mai mult decât atât, faţă de 2017, rata de promovare a scăzut cu vreo trei procente – de 71,25% la 67,9%  – înainte de rezolvarea contestaţiilor.

De altfel, prestaţia intelectuală a majorităţii elevilor nemţeni era previzibilă: la simularea din luna martie, numai jumătate dintre ei au obţinut medii peste cinci. Ca să recuperezi în trei luni ce    n-ai învăţat în opt ani, este cam peste mână.

Referitor la aceste rezultate, relevantă este scurta şi resemnata declaraţie oferită de inspectorul şcolar ge-neral adjunct Ioan Milea: „Nu ieşim cu nimic în evidenţă. Suntem în media naţională“…

Performerii

În fruntea listei cu rezultate apar cinci elevi care au obţinut note maxime atât la Limba şi literatura română, cât şi la Matematică. Doi dintre aceştia sunt de la şcoli din Roman, doi – de la şcoli din Târgu-Neamţ şi unul din Piatra-Neamţ.

Cei cinci elevi de zece sunt, în ordinea în care au fost anunţaţi de Ministerul Educaţiei, următorii: Iarin Cristian Bârgăoanu – Colegiul Naţional „Roman Vodă“ Roman; Elena Casiana Bobric – Liceul „Vasile Conta“ Târgu-Neamţ; Ioana Alexandra Brănuţ – Colegiul Naţional „Petru Rareş“ Piatra-Neamţ; Diana Elena Manolache – Colegiul Naţional „Roman Vodă“ Roman; Ivona Casiana Vartic – Şcoala Domnească „Grigore Ghica Vodă“ Târgu-Neamţ. Anul trecut au fost nouă candidaţi cu medii maxime.

Înainte de rezolvarea contestaţiilor, cu medii peste 9 apar 355 de candidaţi (faţă de 543 în 2017). Aceştia pot intra lejer la ce licee vor, având în vedere rezultatele de ansamblu.

Alţi 518 elevi au medii între 8 şi 8,99 – care le permit accesul la liceele bune; restul până la 2.755 au medii peste 5,00 şi vor intra la liceele tehnologice.

Dezastru la Stânca, directoarea în „silenzio stampa“

Pe de altă parte, 1.303 elevi nemţeni au medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională, cel puţin până la rezolvarea contestaţiilor. Dintre aceştia, 89 au medii mai mici de 2,00 (şi la acest capitol, lucrurile s-au înrăutăţit faţă de anul trecut). Cinci elevi, care s-au prezentat la prima probă scrisă, şi au făcut mai mult act de prezenţă, nu au mai venit şi la a doua probă.

Contraperformeri absoluţi sunt însă cei patru elevi care au luat note de 1 atât la Română cât şi la Mate-matică. Trei dintre ei au absolvit (deşi e greu impropriu de folosit acest termen) Şcoala Stânca/Pipirig, iar al patrulea – Şcoala Ţolici/Petricani.

De altfel, şcoala din Stânca poate fi desemnată, lejer, oaia neagră a acestui examen. Numai cinci dintre cei 19 elevi de acolo au reuşit medii mai mari de 5.00; iar dintre aceştia, după cum aminteam mai sus, treu au medii din oficiu. Contactată telefonic, directoarea Liceului Tehnologic „Ion Creangă“ Pipirig (şcoală coordonatoare la nivel de comună) – Nadia Sângeap nu a dorit să-şi exprime vreun punct de vedere referitor la acest dureros şi jenant subiect.

(Liviu ILIE)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here