Compania Naţională de Investiţii a recepţionat lucrările de la Piaţa Centrală

Compania Naţională de Investiţii a recepţionat lucrările de la Piaţa Centrală

566
0
DISTRIBUIȚI

Compania Naţională de Investiţii va semna săptămâna aceasta protocolul de predare-primire a obiectivului de investiţii, iar vineri, Consiliul Local al Municipiului Piatra- Neamţ poate prelua Piaţa Centrală pentru a o preda administratorului. Acest lucru înseamnă că până la sfârşitul lunii martie Piaţa Centrală ar putea fi redeschisă. Ieri, la prânz, o echipă de specialişti a demarat procedura de recepţie a lucrărilor, după un tur amănunţit al obiectivului. Din comisia de recepţie fac parte reprezentanţ ii companiei finanţatoare – Compania Naţională de Investiţii, ai firmei constructoare – Moldocor, reprezentanţ i ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, dar şi specialişti din partea Primăriei Piatra-Neamţ – care în cadrul proiectului are calitatea de beneficiar. Toţi aceştia, împreună cu viceprimarul Luminiţa Vîrlan, au vizitat hala nou construită, după care, conform procedurilor, s-au retras la sediul Primăriei Piatra-Neamţ unde au analizat în amănunt detaliile tehnice, pentru a da semnătura finală asupra lucrării. „Mă bucur că în ultimele luni toţi factorii implicaţi s-au mobilizat exemplar pentru a finaliza Piaţa Centrală, un obiectiv important pentru locuitorii municipiului Piatra- Neamţ. Fac apel către consilierii locali să dea dovadă de responsabilitate pentru a nu întârzia redeschiderea Pieţei Centrale. Îmi doresc să aducem o bucurie cetăţenilor din Piatra-Neamţ, în prag de sărbători“, a declarat primarul Dragoş Chitic. Paşii următori vor fi predarea obiectivului către primărie, care, la rândul său, urmează să îl dea în administrare unei societăţi – fie ea CMI Urban, fie o firmă privată ce va fi aleasă în urma unei proceduri de licitaţie publică. (R. Z.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ