Acasă Administratie Corpul de Control al MAI a descins la Poliţie

Corpul de Control al MAI a descins la Poliţie

1049
0
DISTRIBUIȚI

La începutul acestei săptămâni, Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne a descins la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP), conform informaţiilor furnizate de agentul Georgiana Moşu, din cadrul Biroului de presă al IJP.

Este vorba despre 12 ofiţeri care vor face, timp de mai multe zile, un control de fond, un audit financiar şi verificări pe partea de securitate internă. „Controlul nu este referitor la o anumită petiţie. Este un control tematic, mai larg. Nu ştiu dacă astfel de verificări se fac, odată pe an, la fiecare Inspectorat de Poliţie. Nu ştiu ce analize stau în spatele acestor controale, ştiu doar că eu sunt cel controlat. Este vizată activitatea mea şi a serviciilor din întregul Inspectorat, începând de la mine, situaţia operativă şi tot ce înseamnă munca de poliţie. Mai multe date, eu chiar dacă le ştiu, nu am cum să le comunic; este treaba Corpului de Control, nu pot să spun eu ce activitatea desfăşoară dumnealor în teritoriu“, a declarat comisarul-şef Paul Costel Tablan, comandantul IJP.

Încă un control anul trecut

Acesta este primul astfel de control pe anul acesta, în condiţiile în care în august 2017 a mai fost o „descindere“ similară pentru a verifica o sesizare privitoare la mai multe ilegalităţi ce ar fi fost comise de un ofiţer din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate. De asemenea, atunci au fost făcute verificări şi la Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA), dat fiind faptul că în sesizarea ajunsă pe masa ministrului Carmen Dan erau incriminaţi şi doi ofiţeri ai SJA. Reclamaţia împotriva respectivilor, depusă atunci de romaşcanul Dan Vasile Bu-tnaru, nu s-a confirmat.

„În conţinutul acestei plângeri, petentul a învederat în esenţă că, în schimbul promisiunii primite din partea lucrătorilor de Poliţie Judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Neamţ referitoare la angajarea acestuia în structurile Ministerului Afacerilor Interne, în perioada 2013-2015, sus-numitul a colaborat cu organele judiciare pentru instrumentarea mai multor cauze penale ce aveau ca obiect infracţiuni de corupţie. Totodată, petentului i s-a promis şi remunerarea pentru munca prestată, în împrejurările mai sus menţionate. Întrucât organele de Poliţie nu şi-au respectat angajamentele asumate, petentul a formulat multiple plângeri, inclusiv cea care formează obiectul prezentei cauze“, se arăta la vremea respectivă într-o comunicare semnată de Carmil Roca, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Se încearcă demiterea lui Tablan?

Referitor la verificările derulate anul acesta de Corpul de Control al MAI, lumea vorbeşte că se vizează schimbarea lui Tablan din funcţie, deoarece nu ar răspunde la „comenzile“ politice din teritoriu. Ultima astfel de încercare de schimbare a şefului IJP a fost în noiembrie 2012, când Tablan a fost convocat la Bucureşti de către superiorii săi. Acolo, i s-a cerut demisia. Ofiţerul a refuzat să facă acest gest şi, indirect, a confirmat solicitarea superiorilor săi: „Am fost la Bucureşti şi am avut nişte discuţii. Nu îmi voi da demisia! Există proceduri legale pentru schimbarea din funcţie a unui inspector-şef. Nu fac şi nu am făcut «jocul» nimănui, doar îmi văd de treabă“, spunea comandatul IJP în urmă cu şase ani.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here