Acasă Eveniment Doctor stomatolog – traficant de droguri

Doctor stomatolog – traficant de droguri

1826
0
DISTRIBUIȚI

Andrei Minea, în vârstă de 37 de ani, un doctor stomatolog din comuna Tazlău, a fost arestat preventiv de Tribunal, vineri (6 iulie), pentru trafic, deţinere şi introducere în ţară de droguri de mare risc, în formă continuată. Imediat după aflarea sentinţei, el a făcut contestaţie; aceasta urmând să fie judecată de Curtea de Apel Bacău. Conform DIICOT, Minea (poreclit „Doctorul“) a deţinut şi comercializat, timp de aproape doi ani, amfetamină, MDMA, LSD sau haşiş, consumatorilor din localitatea natală dar şi din municipiul Piatra-Neamţ.

Ecstasy cumpărat de pe internet

Traficantul, care a fost supravegheat mai multe luni de anchetatori, achiţiona drogurile de pe internet, prin intermediul platformei de căutare „Dark Net“. Astfel, prin intermediul unui program instalat pe calculator, accesa platforma „Dark Net“ şi efectua comenzi online de droguri de risc şi mare risc – amfetamină, MDMA, LSD, cannabis şi haşiş.

„Un vânzător virtual prelua comanda şi stabilea preţul de comercializare, după care inculpatul efectua plata cu cardul bancar, moneda naţională fiind automat convertită în monedă virtuală. Expedierea plicului care conţinea drogurile de risc sau de mare risc era făcută din străinătate, la adresa expeditorului fiind menţionat un hotel sau o altă locaţie publică. S-a constatat că, la fiecare comandă, inculpatul solicita 30-40 de grame de amfetamină, 20-30 comprimate ecstasy, cinci timbre impregnate cu LSD şi 10-15 grame de haşiş sau cannabis, plătind suma de 500 de lei, în echivalentul monedelor virtuale. Din 2016, inculpatul a plasat pe această platformă circa 34 de comenzi pentru droguri pe care le primea acasă, în plic, prin intermediul unui serviciu poştal. Din materialul probator administrat în cauză  rezultă că, în perioada 2016-2018,  inculpatul a introdus în ţară, în mod ilegal, circa 70-100 de timbre impregnate cu LSD, 1.020 de tablete ecstasy, 1.320 de grame de amfetamină şi 500 de grame de cannabis şi haşiş“, se arată într-un comunicat al DIICOT.

În ziua de 5 iulie, oamenii legii au făcut două percheziţii, acasă la Minea şi la cabinetul stomatolo-gic al acestuia din Tazlău. Cu ocazia descinderilor, au fost găsite şi ridicate mai multe ţiple conţinând un praf pulverulent de culoare albă, patru doze tip timbre de hârtie, un cântar electronic, două grindere metalice şi 70 de punguţe cu sistem de închidere ziplok, ce prezentau urme de materie vegetală. De asemenea, au fost identificate şi ridicate mai multe plicuri expediate din străinătate pe numele acestuia, care  proveneau de la drogurile introduse în ţară prin intermediul serviciului poştal.

La audieri au fost conduse şi alte şase persoane, consumatori de droguri din Tazlău. Cercetările continuă pentru identificarea tuturor celor implicaţi în această activitate infracţională. La acţiunea de prindere a „Doctorului“ au participat şi luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here