Acasă Eveniment Există viaţă după moarte? Mort chemat la Judecătorie

Există viaţă după moarte? Mort chemat la Judecătorie

64
0
DISTRIBUIȚI

l el a fost citat într-un dosar în care fusese victimă a unui furt l după şase ani în care n-au fost în stare să prindă hoţii, oamenii legii vor să claseze cauza

Un bărbat din municipiul Piatra-Neamţ, care a decedat în urmă cu vreo patru ani, a fost citat să se prezinte la Judecătoria Piatra-Neamţ, având calitatea de parte vătămată într-un dosar de furt; cauză pe care oamenii legii n-au reuşit s-o rezolve din 2011. Rudele lui Dionisie Mândru au rămas surprinse când au primit citaţia de la instanţă, mai ales în condiţiile în care li s-a adus la cunoştinţă că, dacă bărbatul nu se prezintă, va fi adus cu mandat: „Sunt curios cum o să-l ia cu mandat din groapă?!“, făcea haz de necaz unul din aparţinători. Chemarea pietreanului decedat la judecată vine ca urmare a faptului că procurorii au decis clasarea dosarului în care Mândru a fost victimă, iar acum au nevoie de aprobarea judecătorilor pentru a închide cauza. Problema este că anchetatorii s-au mişcat atât de încet încât păgubitul n-a mai apucat nici măcar să afle că hoţii n-au fost identificaţi, darămite să mai şi umble prin sălile de judecată.

 

Comunicare cu viteza melcului

 

Dionisie Mândru a fost victima unor hoţi în dimineaţa de 25 martie 2011, când persoane necunoscute au intrat prin efracţie într-o anexă a casei sale (de pe strada Transilvaniei) şi au sustras trei ţevi metalice, un flex şi un sac de 40 de kilograme cu furaje, toate estimate la 700 de lei. În aceeaşi zi, omul a făcut plângere la Poliţia Piatra-Neamţ. Au urmat cercetările, care nu s-au soldat cu identificarea hoţilor, aşa că, pe 18 iulie, procurorii au dispus trecerea dosarului în rândul celor cu autori necunoscuţi. De atunci şi până pe 18 octombrie anul acesta (adică mai bine de şase ani), procurorii n-au făcut demersuri de clasare a dosarului, dar nici nu i-au trimis păgubitului vreo hârtie, să-i spună ce se mai întâmplă cu necazul lui. S-au trezit abia luna trecută (la patru ani după ce Mîndru murise) şi

l-au înştiinţat pe acesta că au clasat dosarul, pe următoarele considerente: „Existenţa unei dispropiorţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmării produse, cât şi eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei şi la timpul scurs de la data săvârşirii acesteia (aproximativ şase – şapte ani), ceea ce îngreunează descoperirea autorilor“.

Conform portalului instanţelor de judecată, dosarul lui Mândru a intrat pe rol la data de 20 august, primul termen s-a dat pentru 7 decembrie, urmând ca instanţa să decidă dacă va confirma clasarea abia pe 15 februarie 2018.

Potrivit comunicării trimise luna trecută (în dosarul 164/P/2011) de procurorul Anca Sandu, Mândru urmează să fie citat la instanţă…

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here