Acasă Social Filmul tragediei moto de la Taşca

Filmul tragediei moto de la Taşca

1200
0
DISTRIBUIȚI

Accidentul mortal petrecut în după-amiaza de 4 noiembrie, în comuna Taşca, eveniment în urma căruia un tânăr de 17 ani (Alexandru Fiordean), din judeţul Mureş, a decedat, a fost văzut „live’’ de un prieten al său. După cum am relatat în ediţia de ieri, nenorocirea s-a întâmplat duminica trecută, pe la ora 15.30. Poliţiştii au stabilit că tânărul, care conducea un scuter pentru care avea permis corespunzător, rula către Lacul Roşu (dinspre Bicaz), a pierdut controlul mopedului într-o curbă, s-a dezechilibrat, a căzut şi a ajuns sub o maşină de pe celălalt sens. La volanul acesteia se afla un pietrean în vârstă de 27 de ani, care nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Impactul a fost foarte violent, tânărul mureşean a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, însă, din păcate, nu a supravieţuit leziunilor suferite.

Radu Răducu, un alt mureşean care-l însoţea cu „motorul“ pe Fidorean, ei circulând într-un grup, a povestit cum s-a întâmplat tragedia: „Nu pot să îmi exprim tristeţea pentru cele întâmplate. Nu asta trebuia să se întâmple. A fost mult prea devreme. Vreau doar să clarific anumite lucruri, care din câte am inţeles au fost interpretate greşit ulterior, din cine ştie ce motive. Am preferat să îl las pe «Fifi» de cele mai multe ori în spatele meu pentru a putea vedea curbele, pentru a putea vedea trasele, pentru a putea observa anumite lucruri din timp, iar noi să îl ajutam. Făceam cu schimbul, cu toţii am stat în faţă, la mijloc sau în spate. Înainte de momentul incidentului, Daniel s-a dus în faţă, iar eu am preferat să stau şi să îl aştept şi pe «Fifi». Zis şi făcut. Înainte de curbă, cu aproximativ 500 de metri, un domn cu o maşinuţă mai mică ne-a făcut loc, l-am depăşit amândoi şi am revenit la ritmul nostru de mers. Aveam undeva la 60-65 de kilometri/oră în momentul în care o curbă la dreapta s-a închis puţin sub mine. Am simţit asta şi m-am uitat în oglindă după «Fifi», pentru a mă asigura că şi el ia curba. Din păcate, am văzut tot ce s-a întâmplat. «Fifi» ori a prins o pată de motorină/ulei, fie s-a speriat şi a blocat roata din faţă. Motocicleta a alunecat pe lângă maşină, iar «Fifi» – direct sub maşină. Am frânat şi m-am întors ca să văd ce s-a întâmplat. Am strigat la oameni să sune la 112 şi m-am întors la el. Încercam să văd dacă îl pot scoate de sub maşină. Din păcate, era blocat şi nu aveam ce face. După două minute a început să scoată şi mai mult sânge pe nas şi am hotărât să îi dau casca jos pentru că avea şi cagulă, iar cagula nu lăsa sângele să curgă şi el se îneca. I-am ţinut capul drept cât cineva i-a scos casca, iar din momentul ăla nu i-am mişcat capul până ce nu a venit ambulanţa. A venit ambulanţa, i-au pus guler cervicat şi i-am dat drumul. Oamenii au ridicat maşina, medicul l-a tras pe «Fifi», însă mâna şi piciorul lui erau blocate. M-am aplecat şi i-am tras mâna şi picioarele, am luat targa cu medicii şi am fixat-o. De atunci n-am mai avut ce face. Nu mai depindea cu nimic de mine. Medicii au început să îi scoată sângele din plămâni, iar mai apoi a venit o altă ambulanţă ce l-a luat pe «Fifi» să-l ducă la spital, însă nu se ştia dacă la Piatra-Neamţ sau la Iaşi. A zis că depinde de starea lui. De atunci am rămas cu poliţiştii şi a trebuit să stăm acolo pentru declaraţii. Am stat până când deja se întunecase. S-a dat drumul circulaţiei şi noi tot nu puteam pleca. Am întrebat poliţiştii ce se întâmplă cu motocicleta şi au zis că de acolo se ocupa ei, pentru că de a doua zi trebuie oricum făcută o verificare atât maşinii cât şi motocicletei. Vreau să mi-l amintesc pe «Fifi» aşa cum îl ştiu eu, zâmbăreţ, glumeţ şi plin de viaţă, iar joi să îl conducem cu toţii pe ultimul drum“.

 

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here