Garda de Mediu se închide: Grevă generală pe termen nelimitat

Garda de Mediu se închide: Grevă generală pe termen nelimitat

1079
4
DISTRIBUIȚI

Începând de astăzi, nu se ştie pentru câtă vreme, Comi-sariatul judeţean al Gărzii de Mediu are lacăt pe uşă. Şi asta deoarece toţi cei 15 comisari angajaţi ai instituţiei intră în grevă generală pe durată nedeterminată, nemulţumiţi de salariile pe care le primesc. Protestul nu este singular, ci face parte dintr-o acţiune concertată la nivel naţional.

Anunţul declanşării grevei generale a fost făcut ieri, printr-un comunicat, de reprezentanţii Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu: „În data de 10 mai, perso-nalul Gărzii Naţionale de Mediu din toată ţara declanşează greva generală pe termen nelimitat, manifestându-şi astfel nemulţumirea şi indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecţiei mediului. Este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în ţara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos“.

Sindicaliştii susţin că nu au mai beneficiat de o creştere salarială din anul 2009.

„Faptul că, de la acea dată până în prezent, reprezentanţii Guvernului nu şi-au manifestat dorinţa de a soluţiona problemele grave existente în cadrul sistemului nostru instituţional a dus la această stare de fapt. Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfăşura activităţile specifice Gărzii Naţionale de Mediu şi nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din ţară, fapt pentru care ne cerem scuze cetăţenilor pentru această disfuncţionalitate“, se mai arată în comunicatul celor de la Sindicatul Naţional al Gărzii de Mediu.

Greva generală declanşată astăzi are în spate un lung şir de proteste mai mult sau mai puţin spontane. Salariaţii Gărzii de Mediu au întrerupt lucrul de două ori în luna aprilie, însă aceste acţiuni nu au avut, cel puţin oficial, girul sindicatelor reprezentative. Mai mult, cu prilejul şedinţei comune a guvernelor României şi Republicii Moldova – găzduită de Piatra-Neamţ, „verzii“ au întocmit un memoriu pe care l-au depus la Prefectură pentru a fi transmis prim-ministrului Grindeanu. În paralel, au întocmit o plângere prealabilă pe tema salarizării, pe care au depus-o la Ministerul Mediului. Acea plângere prealabilă reprezintă ultimul pas administrativ de dinaintea declanşării unui proces în justiţie. Ultimul, în ordine cronologică, este protestul oficial din data de 26 aprilie, atunci când angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu, la iniţiativa sindicatului, au întrerupt programul de lucru pentru două ore. (Liviu ILIE)

4 COMENTARII

  1. Se inchide? Se deschide? Nici o problema.Singura lor misiune este ssa ceara salarii, dupa cum se vede. Sa stea inchisi, de mediu se ocupa voluntarii, primariile…

  2. Uite ce sedii frumoase au si asa sunt in toata tara. In sediile politiilor sunt gandaci , cad pereti si nu se plang. Garda de mediu ce face ,un control , o spaguta si cam atat. Misuna gunoaiele pe strazi , in parcuri in societati,se taie padure haotic,se fac drumuri forestiere pe pasuni ,se construiesc case fara avize de la mediu astea cine le faceti domnilor de la mediu ? Dupa ce va veti face treaba veti peimi si bani. Dar stiti ceva de reconversie profesionala sau schimati-va joburile !

  3. Daca au politistii gandaci in sedii sa faca deratizare si sa dea cu var..da la romani…sa luam salaru baban si sa nu ramana nimic in urma

LĂSAȚI UN MESAJ