Gheorghe Ştefan „nu mai reprezintă un pericol pentru colectivitate“

l afirmaţia le aparţine judecătorilor ploieşteni care au decis că acesta poate fi liberat condiţionat

Fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ (Gheorghe Ştefan), condamnat la închisoare cu executare în două dosare, poate fi liberat condiţionat pentru că „s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate“, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Ploieşti, care a admis, pe fond, cererea de liberare anticipată a acestuia.

Potrivit instanţei, Ştefan a fost liniştit pe parcursul detenţiei şi a muncit: „Aşa cum reiese din caracterizarea depusă la dosarul cauzei, pe întreaga durată a executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament pozitiv, în sensul că nu a fost sancţionat disciplinar şi a fost recompensat o dată, a participat la activităţi lucrative (13 zile câştig) şi la activităţi socio-educative (21), astfel că instanţa apreciază că acesta s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate“, se precizează în motivare.

Judecătoria Ploieşti a reţinut că fostul edil de Piatra-Neamţ avea de executat o pedeapsă de 1.278 de zile de închisoare, iar pentru a putea fi propus în vederea liberării condiţionate trebuia să fi executat cel puţin o treime din aceasta, respectiv 426 de zile. El a fost încarcerat pe 3 octombrie 2016, iar până la data formulării pro-punerii de liberare condiţionată de către Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti acesta a executat 297 de zile în detenţie, la care s-au adăugat 235 de zile de arest preventiv şi 13 zile considerate ca executate în urma muncii prestate, având în total 545 de zile executate din pedeapsa totală.

Decizia de eliberare condiţionată pronunţată de Judecătoria Ploieşti nu este defi-nitivă şi a fost atacată, pe 21 august de către procurorii DNA, iar pe 24 chiar de Ştefan. După cum am mai relatat, Ştefan mai are două dosare pe rol, unul la Curtea de Apel Bucureşti (în care riscă o pedeapsă de opt ani şi două luni), iar altul pe rolul Tribunalului Neamţ, în care judecata abia a început. Dacă va fi eliberat înainte de termen, el va rămâne cu o „coadă“ care se va adăuga la pedeapsa hotărâtă prin sentinţă definitivă de Curtea de Ape Bucureşti. Dacă mai stă după gratii până când toate sentinţele sunt definitive, poate cere contopirea lor, apoi i se scade perioada executată deja şi, îndeplinind toate condiţiile, poate solicita liberarea condiţionată fără a mai risca să fie readus după gratii. (Mihai SAVA)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>