Handbal feminin / Abandonată de clubul HCM Râmnicu-Vâlcea unde era antrenor cu portarii, Luminiţa Huţupan-Dinu vrea să plece definitiv din România

l „Nu mai am loc la mine în ţară!“, şi-a motivat decizia pietreanca stabilită cu familia ei, de mai mulţi ani, la Rm. Vâlcea

Triplă câştigătoare a trofeului Ligii Campionilor în secţiunea feminină, pietreanca Luminiţa Huţupan-Dinu (45 de ani) se gândeşte foarte serios să plece alături de familia sa, definitiv din Râmnicu-Vâlcea, oraşul unde s-a stabilit de mai mulţi ani. Mai mult, fosta handbalistă de legendă a României a ajuns să-şi dorească să părăsească şi ţara, pentru totdeauna. În 7 ianuarie 2011, „Huţu“ fusese votată de fani cu un procent de 93,77% pe pagina oficială IHF ca fiind cel mai bun portar din toate timpurile, în istoria handbalului feminin.

„Alegerile se fac pe nepotism, nu pe valoare!“

Fosta glorie a handbalului feminin românesc a ajuns să se gândească să emigreze, supărată fiind că a fost pusă pe liber de gruparea unde activa ultima dată: CSM Rm. Vâlcea. La echipa de Ligă Naţională internă, pietreanca Luminiţa Huţupan-Dinu se ocupa de pregătirea portarilor. Cu doar câteva zile înainte să înceapă pregătirea noului sezon, antrenoarea pietreană a fost sunată de preşedintele clubului, Petre Berbecaru. Acesta i-a transmis să noul antrenor, Aurelian Roşca, nu vrea să lucreze cu Huţupan, fără să precizeze şi motivul. „Acest mare antrenor în devenire a preferat să-şi aducă doi secunzi, pe naşul şi pe finul! Că doar aşa se procedează în Romania, alegerile se fac pe nepotism, nu pe valoare!“, a răbufnit „Huţu“.

Ca o primă decizie, Luminiţa susţine că le va solicita autorităţilor vâlcene să-i retragă titlul de cetăţean de onoare, întrucat simte că nu mai merită această distincţie şi că vrea să plece defi-nitiv din ţară. „Handbalul nu a început la Vâlcea cu Huţupan şi nici nu se va termina cu Huţupan. E intrigant ceea ce mi s-a întâmplat! Cred că am făcut ceva pentru handbalul din Râmnicu-Vâlcea şi consider că nu meritam să mi se întoarcă spatele“, completează Luminiţa. Pietreanca mai spune că în toamnă, când s-a apelat la serviciile sale pentru banca tehnică a grupării din Vâlcea a fost asigurată de prelungirea contractului terminat în vară. „Am plecat în vacanţă şi de atunci am tot fost amânată la noi discuţii de cei din conducere“, adaugă antrenoarea.

„Suntem batjocoriţi şi umiliţi de unele persoane care conduc echipe“

Huţupan este supărată mai mult pentru faptul că nu a fost anunţată din timp. „N-ar fi fost nicio supărare pentru că aş fi putut să merg la o altă echipă“. Pietreanca este de părere că foştii sportivi, cu performanţe mai multe sau mai puţine au ajuns să nu mai fie respectaţi. „Am devenit antrenori, dar acum suntem batjocoriţi şi umiliţi de unele persoane care conduc echipe şi habar nu au de sportul pe care îl reprezintă. Aceştia nu înţeleg că, în sport, ca în orice domeniu, dacă minţi şi nu eşti serios, nu ai cum să faci perfomanţă.“ Luminiţa completează şi spune că nu ar putea să-i mai întâlnească pe cei care au minţit-o şi dezamăgit-o. „Mă gândesc serios să plec din Râmnicu-Vâlcea, poate chiar şi din România“, a încheiat fostul portar al Oltchimului. La Vâlcea, Luminiţa Huţupan a câştigat 12 trofee: 6 titluri de campioană, 4 Cupe ale României, Cupa Cupelor şi Supercupa Europei. Pie-treanca a strâns şi un număr de 199 de selecţii în tricoul primei reprezentative naţionale.

Dan Valentin: „Indiferent de decizia ei, am să ţin în continuare foarte mult la ea“

La Piatra-Neamţ, anunţul Luminiţei Huţupan-Dinu l-a luat prin surprindere şi pe profesorul Dan Valentin. Acesta este antrenorul care a promovat-o pe fosta portăriţă spre înalta performanţă handbalistică. „La supărare, omul poate spune multe. Indiferent ce decizie va lua eu am să ţin în continuare foarte mult la ea. Luminiţa a intrat de puţină vreme în tagma antrenorilor, unde se folosesc şi alte mijloace decât cele normale. E o meserie grea, iar relaţiile nu sunt totdeauna cele roz şi frumoase“. Tehnicianul pietrean spune că supărarea Luminiţei este pe undeva normală, pentru o sportivă de înaltă performanţă la nivel mondial. „În meseria asta, nu întotdeauna eşti apreciat la adevărata valoare. În alegerea antrenorilor, nu întotdeauna valoarea acestora reprezintă condiţia prioritară pentru conducători. Pentru antrenori, însă, pasiunea este singura latură care rămâne importantă. Eu aşa am reuşit să ţin în viaţă, ani la rândul, echipa de fete la Piatra-Neamţ“.

„La Ljubljana, oamenii o aşteaptă oricând cu braţele deschise“

Profesorul Dan Valentin îşi sfătuieşte fosta elevă să-şi continuie munca de profesor la Centrul Olimpic de Excelenţă de la Rm. Vâlcea, alături de copile şi junioare. În plus, fostul antrenor ştie că Luminiţa Huţupan-Dinu ar fi oricând primită cu braţele deschise în afara României. „La Ljubljana, oraş pentru care a jucat atâţia ani şi unde a câştigat Liga Campionilor, oamenii o aşteaptă oricând cu braţele deschise. Tot acolo, Luminiţa este invitată mereu la momentele aniversării performanţelor echipei Krim. Personal, mă bucură că am pus umărul şi eu, cât am putut, la performanţele Luminiţei. La Vâlcea, lumea a uitat că această fată de la Piatra-Neamţ a adus cele mai importante performanţe în sport“.

(Ciprian AVĂDANEI)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>