Handbal feminin – Liga Naţională CSM Roman etapă de campionat, astăzi la Rapid Bucureşti

l jocul va fi televizat pe postul TVR, de la ora 17.30

Lipsită de seria rezultatelor favorabile în ultimele meciuri oficiale, formaţia feminină de handbal CSM Roman revine astăzi cu o nouă reprezentaţie în etapele campionatul Ligii Naţionale. Jucătoarele antrenate de Constantin Ştefan dispută începând cu ora 17.30, în Capitală, jocul de pe terenul formaţiei Rapid Bucureşti. Partida contează pentru runda cu numărul 7 a turului şi va fi transmisă în direct la postul TVR. Adrian Georgescu şi Mihai Moldoveanu (ambii din Constanţa) sunt arbitrii jocului, iar ca observator federal a fost delegat vâlceanul Victor Sighicea.

După două înfrângeri consecutive suferite pe terenul propriu în etapele trecute, CSM Roman are nevoie obligatorie de un succes, astăzi în faţa nou-promovatei Rapid (locul 12 în clasament). În deplasare, CSM Roman are contabilizată o înfrângere, pe terenul campioanei CSM Bucureşti (19-32), dar şi un succes: 26-23 la AHCM Slobozia. De partea cealaltă, Rapid a înregistrat două victorii în propriul fief în actuala ediţie de Ligă Naţională, dar şi o înfrângere, la vizita celor de la HC Zalău. Ultimele me-ciuri directe din campionat între romaşcance şi Rapid Bucureşti au fost consemnate la ediţia 2015-2016. Atunci, formaţia nemţeană a terminat câştigătoare în ambele confruntări, iar la finalul sezonului respectiv, gruparea bucureşteană  avea să retrogradeze direct după ce a ocupat doar locul 13. Înaintea partidei de astăzi, CSM Roman ocupa locul 6 în clasamentul campionatului „Ligii Florilor“, după trei victorii şi tot atâtea înfrângeri, cu 9 puncte cumulate şi un golaveraj negativ: 152-155. În cadrul etapei a şaptea a Ligii Naţionale de handbal feminin au mai fost programate partidele: CSM Bistriţa – CSM Bucureşti 27-46 (24 octombrie) / HCM Râmnicu Vâlcea – HC Zalău / Măgura Cisnădie – Dunărea Brăila / Corona Braşov – AHCM Slobozia (miercuri, 1 noiembrie) / SCM Craiova – Danubius Galaţi (joi, 2 noiembrie).

(C.A.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>