Acasă Eveniment Impact mortal la Pipirig

Impact mortal la Pipirig

808
0
DISTRIBUIȚI

Neadaptarea vitezei într-o curbă a dus la producerea unui accident mortal, în seara de 8 iunie, în satul Dolheşti (al comunei Pipirig). Poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Oniceni, conducea un autoturism pe DN 15B şi, într-o curbă, a pierdut controlul direcţiei, iar autovehiculul a intrat pe contrasens, într-un autotren încărcat cu lemne. La volanul acestuia se afla un bărbat de 55 de ani, din Pipirig.

Coliziunea a fost xtrem de violentă, astfel încât trei pasageri aflaţi în maşina mică au rămas prinşi între fiare. Pentru scoaterea victimelor a fost nevoie de intervenţia pompierilor de la Descarcerare.  În starea cea mai gravă era o femeie de 54 de ani, din Vaslui, aflată pe bancheta din spate. Din nefericire, ea nu a supravieţuit.

Cu răni grave s-au ales şi o femeie de 67 de ani din Bozieni, un bărbat de 43 de ani din Galaţi şi şoferul neatent. Ei au fost preluaţi cu ambulanţele şi transportaţi la spital. Oamenii legii au stabilit că niciunul din conducaătorii auto implicaţi în eveniment nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere şi vătămare corporală din culpă. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here