Acasă Eveniment Întâlnire de gradul III la „Fântâna Orbului“: Zimbrii au ajuns lângă Piatra-Neamţ

Întâlnire de gradul III la „Fântâna Orbului“: Zimbrii au ajuns lângă Piatra-Neamţ

4804
1
DISTRIBUIȚI

 

Pietreanul Nicolae Ciobanu, om aşezat, gospodar, serios, la vârsta a III-a, a trăit în weekend poate cea mai extraordinară experienţă a vieţii sale. Iubitor de natură, el a pornit duminică după-amiază să străbată pădurile din jurul oraşului. Voia să ajungă la „Fântâna Orbului“, un loc în pădure înspre Gârcina unde ştia el că le prieşte ciupercilor. Era în jur de ora 16.00 şi ajunsese aproape de ţinta sa, când a avut parte de-o întâlnire de gradul III. Printre tufişuri a zărit un cap uriaş, blănos cu doi ochi mari. „Cum stătea cu botul în jos, mi-am zis prima oară că-i vreun mistreţ mai mare. Dar când a ridicat botul din pământ i-am văzut coarnele foarte mari. Apoi, cum s-a mişcat un pic, i-am văzut şi restul trupului. Era uriaş şi întindea botul uite-aşa, spre mine!“, ne-a povestit Nicolae Ciobanu.

Om trecut prin multe la viaţa lui, pietreanul nu s-a panicat: „E-hei, m-am întâlnit eu prin păduri şi cu mistreţi şi cu cerbi şi cu lupi… Nu îmi este mie frică de sălbăticiuni“. Aşa, un fior, a simţit el când a văzut la numai câţiva metri, ditamai animalul. Curiozitatea era mai mare însă decât teama, aşa că nu a făcut cale întoarsă ca să dispară rapid din peisaj ci a înaintat câţiva paşi spre uriaşul animal. Acum îl vedea în toată splendoarea sa. Era un zimbru gigantic.

Povestea pare o bazaconie – ce să caute un zimbru în pădurile de lângă Piatra-Neamţ, când ei se află consemnaţi la câteva zeci de kilometri mai la nord, înspre Târgu-Neamţ? Bărbatul îşi dă seama că nu prea îl credem. Dacă am avea timp, ne-ar conduce spre locul unde i-a întâlnit.

„Văd că mă priviţi cu neîncredere, dar eu ştiu ce spun. M-am uitat bine la el. Zimbru era! Nu vreo vacă, nu vreun taur mai mare şi mai blănos. De fapt nici nu prea aveau cum să ajungă animalele domestice prin zona aia. Vă spun, era zimbru! Şi-ncă unul din cei mai mari. Arăta exact precum cei pe care i-am văzut mai demult în rezervaţie, la Vânători. Ştiam că au fost puşi în libertate, dar nu mă aşteptam să întâlnesc unul atât de departe de Vânători şi atât de aproape de oraş. A fost extraordinar!“, spune Nicolae Ciobanu.

Încântat de faptul că a întâlnit un zimbru liber în pădure („Vă daţi seama? Aşa ceva nu s-a mai întâmplat de sute de ani!“) pietreanul a făcut câţiva paşi spre animal. Zimbrul îl fixa şi el cu privirea şi a făcut la rândul său câţiva paşi apăsaţi înapoi, ca pentru a păstra distanţa. „Ne-am uitat unul la altul, studiindu-ne reciproc cu atenţie, preţ de mai bine de 10 minute. M-am uitat la ceas, că eu nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul. Era atât de frumos, atât de impunător… După o experienţă dintr-asta înţelegi de ce strămoşii noştri l-au ales drept blazon. La un moment dat, convingându-se probabil că nu reprezint vreun pericol, zimbrul s-a apucat să pască în conti-nuare ierburile dintre cioate. Atunci mi-am luat şi eu ochii de pe el şi m-am uitat în jur, Ei bine, la câteva zeci de metri mai încolo, pe o coastă unde fusese tăiată pădurea şi crescuse multă vegetaţie, am zărit încă unul. Ăsta era şi mai mare decât primul. M-am îndreptat spre el. Ăsta nu mă observase şi îşi vedea liniştit de păscut. Când m-a simţit, a ridicat capul şi-a pornit spre marginea pădurii. Apoi s-a oprit şi a continuat să pască în timp ce trăgea cu coada ochiului spre mine“.

Nicolae Ciobanu a continuat să-i privească analizându-i cu entuziasm. Experienţa sa în ale animalelor îi spunea că erau doi masculi, sănătoşi, bine hrăniţi, blana le arăta minunat, aveau coarnele mari şi erau foarte impunători. Şi-a întipărit bine în minte imaginea lor. Singurul lui regret e că nu a avut şi el un telefon cu cameră foto cu care să le facă vreo poză. „Nu mă mai săturam să-i privesc! Până la urmă, mi-am zis că mai bine mă retrag tip-til să-i las netulburaţi în liniştea pădurii“.

Iubitor de natură şi de vieţuitoare, Nicolae Ciobanu era încântat ieri că viaţa i-a oferit o astfel de oportunitate: „Vă daţi seama ce lucru mare au făcut cei care au avut grijă de ei şi i-au pus acum în libertate? Să ai tu, om normal, ocazia să te întâlneşti cu un asemenea gigant prin desişurile pădurii! Şi unde? La câţiva kilometri de oraş! E nemaipomenit!“

El speră că va mai avea ocazia să se reîntâlnească cu noii săi prieteni, zimbrii.

Victima omului

Dispariţia acestei specii s-a produs, în România, între sfârşitul se-colului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea. Ultimele zone unde a mai putut fi întâlnit zimbrul au fost Munţii Călimani, Munţii Bârgăului şi în estul Maramureşului. Ultimul exemplar de zimbru a fost semnalat în anul 1852, în pădurile din Maramureş, şi a fost ucis de un braconier.

Cauzele dispariţiei zimbrului din fauna pădurilor noastre au fost legate de efectele agriculturii intensive şi a exploatărilor forestiere. De asemenea, vânătoarea nelimitată şi braconajul au fost principalele motive care au dus la descreşterea până la eliminare a populaţiilor de zimbru.

Zimbrul nu reacţionează violent

O întâlnire cu un zimbru nu ar trebui să creeze pro-bleme oamenilor. Specialiştii spun că zimbrul nu reacţionează violent. Prima reacţie din partea animalului este să se ferească de prezenţa umană.

Cei care îndrăznesc să vâneze exemplare din această specie protejată riscă sancţiuni drastice, respectiv o amendă de 30.000 de euro, dar şi închisoare.

Zimbri liberi

Primele exemplare din această specie dispărută de aproape două secole din fauna pădurilor, au fost eliberate, acum trei ani şi jumătate, într-o zonă sălbatică de pe Valea Cracăului. S-au adaptat greu la libertate şi reveneau des în zona ţarcului unde erau învăţate să primească hrană de la îngrijitori. Apoi, încetul cu încetul, zimbrii puşi în li-bertate au început să se descurce singuri, s-au şi înmulţit iar acum umblă printr-o zonă din ce în ce mai vastă. Au ieşit din Valea Cracăului şi s-au îndreptat mai întâi spre Valea Agapiei şi spre culmea Hangului. Acum au ajuns şi aproape de Piatra-Neamţ.

(Corneliu CALIN)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.