Locul unde dramele intră şi ies pe uşa din faţă

De cum intri în clădirea unde sunt adăpostite Serviciul de Anatomie Patologică şi Serviciul Judeţean de Medicină Legală, mirosul de formol care te întâmpină îţi lasă sentimentul că te afli într-un loc nu prea prietenos. De altfel, nici nu are cum să fie altfel, din moment ce aici ajung oameni care cară cu ei fel de fel de necazuri. Probleme însoţite, mai mereu, de întrebări. Şi pentru o bună parte dintre acestea, specialiştii de aici găsesc răspunsurile după care scormonesc, zi de zi, folosindu-se de metodele specifice muncii lor. Serviciul de Medicină Legală se află la etajul al doilea al clădirii din curtea Spitalul Judeţean. Pentru a ajunge acolo, fiecare persoană trebuie să treacă pe lângă sala unde se fac autopsiile. Ce e dincolo de uşile acestei săli, unii doar îşi imaginează, alţii refuză să facă acest exerciţiu şi, pentru cei din urmă, e lesne de înţeles de ce. În schimb, cei care sunt acolo, pentru că meseria le-o impune, încearcă după fiecare zi de muncă să cureţe cât mai mult din memorie, pentru a ajunge acasă întregi. Uneori procesul acesta de „curăţare“ nu reuşeşte decât să estompeze unele trăiri. Pentru că demarcaţia dintre „a nu te implica emoţional“ şi a reuşi să faci acest lucru, aveam să aflăm că este una foarte subţire. Fără a avea pretenţia că am făcut mai mult decât să atingem la suprafaţă aspectele care caracterizează o parte din activitatea, din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală, şi riscurile pe care le implică aceasta, am stat de vorbă cu asistenul me-dical principal Gheorghe Lupu. Un om care va împlini, în curând, aproximativ 20 de ani de medicină legală, la un loc de muncă mult mai complex decât ar părea la prima vedere.  „Serviciul de Me-dicină Legală este structurat pe mai multe compartimente. Avem compartimente de toxicologie, de histopatologie şi laboratoare de prosectură. Totuşi, munca de aici implică şi deplasarea pe teren, unde se fac constatări la faţa locului, de unde sunt transportate cadavrele etc. Cert este că, la noi vin, în general, oameni care au probleme, care au fost implicaţi în diferite episoade de violenţă, ori în accidente rutiere şi tot la noi vin aparţinătorii decedaţilor. Deci, în general, impactul psihologic este destul de mare. Foarte rar vine la noi un om care să zâmbească în vreun fel. Desigur, există şi o latură a impactului fizic, determinat de anumite riscuri la care suntem expuşi. Spre exemplu, în activitatea de teren. O perioadă, am făcut şi activitate de teren. Este una pe care nu mulţi oameni ar face-o. De fiecare dată, când mergeam la locul unei tragedii, oamenii ne întrebau cum de putem să facem aşa ceva, pentru că li se părea că facem ceva destul de greu. Nu este deloc uşor, atunci când, spre exemplu, ajungi la un accident feroviar şi vezi un om care este făcut bucăţi. Noi trebuie să mergem pe teren, să facem cer-cetare, să ridicăm cadavrul sau resturile de cadavru, după aceea să le aducem aici, la prosectură, unde facem autopsia, facem constatarea, facem un raport de constatare, analize ş.a.m.d. Lucrurile acestea implică şi responsabilitate, însă şi multă tărie de caracter. Nu sunt lucruri uşoare“, a spus asis. Lupu. Asistentul, la fel ca şi colegii lui, a învăţat să-şi păstreze cumpătul în faţa ima-ginilor cumplite, însă ne-a povestit că, vrând-nevrând, impactul psihologic îşi pune amprenta asupra fiecărui angajat. Satisfacţiile? La acest capitol, domnul Lupu ne-a spus că ele arată diferit faţă de cele care pot fi întâlnite pe secţia unui spital, acolo de unde pacienţii pleacă însănătoşiţi. „Fiecare caz este o dramă, este o poveste a cuiva, tu trebuie să încerci să-ţi faci meseria şi să mergi mai departe, numai că ceea ce s-a depozitat în subconştient, imaginile, poveştile, te afectează. Satisfacţia vine din faptul că ţi-ai făcut treaba bine, că nu ai conştiinţa încărcată că ai greşit undeva. Gândiţi-vă că, la noi, în funcţie de cum îţi faci treaba, se dau nişte soluţii în instanţă. Toată lumea încearcă să-şi facă treaba, într-un mod profesionist. Sunt altfel de satisfacţii, dacă le comparăm cu cele pe care le au cei dintr-un spital. La noi, indiferent cu ce necaz ar veni oamenii, într-un fel sau altul pleacă cu necazul acasă“, a adăugat asis.  Gheorghe Lupu.

Când sporul salarial nu vindecă

Diversiunea creşterilor salariale din Sănătate, pusă în scenă de actualii decidenţi politici a fost o reuşită. Puţin mai contează că ve-niturile unora din acest sistem, aflat el însuşi pe un pat de spital, sunt alcătuite cu preţul unor nopţi departe de familie, cu preţul unor boli contactate la locul de muncă, cu preţul unor condiţii de lucru în care meseria se transformă adeseori în inovaţie. Prejudecăţilor li    s-au alăturat, pe bună dreptate, pacienţii şi aparţinătorii care au avut experinţa de a da, pe holurile spitalelor, peste oameni neprofesionişti. De aici, doar un pas de a generaliza. Aproape că nu mai contează faptul că doar unii medici au beneficiat de creşteri salariale, în timp ce altor categorii de personal le-au stagnat sau chiar le-au scăzut veniturile. Spre exmplu, la Medicină Legală, creşterile salariale au însemnat o micşorare a ve-niturilor cu peste 500 de lei. Riscurile în schimb au rămas aceleaşi. Gheorghe Lupu s-a îmbolnăvit de TBC, după doi ani în care a lucrat la Medicină Legală. Însă riscurile sunt multiple. „Noi suntem afectaţi psihic, chiar dacă, câteodată, nu ne dăm seama sau nu vrem să recunoaştem. Pe lângă riscurile impactului psihologic, sunt riscurile fizice. Spre exemplu, expunerea la formol. Această substanţă este un posibil cancerigen şi toţi angajaţii care stau în această clădire sunt expuşi, într-un fel sau altul, la formol. Chiar dacă-ţi protejezi respiraţia cu o mască, există riscul de dezlipire de cornee În al doilea rând, vorbim despre agenţii patogeni din sala de necropsie. La un cadavru, în momentul în care îi faci autopsia, nu ştii ce găseşti în interior, nu ştii ce are, nu ştii ce se întâmplă, ce agenţi patogeni se găsesc în el. Eu, personal, am avut TBC, după doi ani după ce m-am angajat aici. Am stat internat 8 luni în spital. După ce te îmbolnăveşti, începi să vezi lucrurile altfel. Suntem expuşi apoi la substanţele chimice folosite pentru prelevare de organe, pentru examenul histopatologic şi la alţi agenţi patogeni. După aceea, este lucrul cu cadavrele în stare de putrefacţie. Închipuiţi-vă cum miroase şi cum arată un cadavru în stare de putrefacţie, căruia noi trebuie să-i facem autopsia. Au existat cadavre în care s-a întâmplat ca medicului, care lucra aici de 30 de ani, să-i fie atât de rău încât să aibă impresia că nu-şi mai revine, în care îţi miroase şi pielea după ce ieşi din sala de necropsie. La care o singură picătură de sânge, mirosul este uneori atât de puternic încât te ustură ochii. În acest context, niciodată nu mi s-a părut că am primit vreun spor care să nu fie meritat. Din păcate, suntem judecaţi pentru că avem venituri mai mari decât în alte părţi, dar mulţi nu ştiu la ce risuri suntem expuşi. Credeţi-mă că, după ce stai în spital aproape un an de zile şi iei câte 30 de pastile zilnic, viaţa ţi se schimbă radical. Niciun venit nu poate compensa treaba aceasta. Nu-ţi poate nimeni reda viaţa şi sănătatea pe care le-ai avut înainte“, a adăugat asistentul.

Fără a ne spune că regretă drumul pe care şi l-a ales, l-am lăsat, ieri, pe asistentul de la Medicină Legală sărbătorindu-şi onomastica prin muncă. Despre secretele pe care le-a folosit pentru a putea rezista în această meserie, Gheor-ghe Lupu ne-a spus că nu le-ar numi tocmai secrete. Sunt ceea ce el le consideră caracteristici valabile în orice meserie, cum ar fi seriozitate, corectitudine şi, distinct, ceva mai puţină implicare emoţională, dar în acelaşi timp pu-terea de a-i înţelege pe cei aflaţi în necazuri.

(T. MARIAN)