Acasă Administratie Lucrări în marşarier

Lucrări în marşarier

2075
0
DISTRIBUIȚI

Despre lucrările de reabilitare, modernizae şi dotare a secţiei Pediatrie, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ, s-ar putea pune în pagină, de pe-acum, un manual destinat celor care vor să afle ce paşi ar trebui evitaţi pentru ca o investiţie să nu aibă aspectul unei bătăi de joc. Din 2015 şi până acum, termenul de finalizare a lucrărilor a fost amânat în mai multe rânduri, din diferite motive. De la achiziţii suspecte pe partea de mobilier şi aparatură medicală (preturi supraevaluate), până la erori de proiectare, schimbarea înfăţişării Pediatriei a cunoscut şi cunoaşte un drum sinuos care nu dă semne că ar duce la bunăstarea pacienţilor. De marţi, 30 noiembrie, lucrările au fost sistate parţial, conducerea Spitalului Judeţean luând act de diminuarea activităţii de pe şantier.

Managerul unităţii medicale, dr. Codruţ Munteanu, a spus că despre aceste decizii ale constructorului, de a sista lucrările de la Pediatrie, nu a fost informat prin niciun act oficial, în acest caz fiind luată în calcul şi intentarea unui proces. “Din punct de vedere al dirigintelui de şantier, el ne-a făcut o informare că, pentru ziua de ieri (marţi, 30 octombrie – n.red), muncitorii nu au fost în şantier. Doamna diriginte de şantier, inginer Dorobanţu, s-a interesat şi i s-a spus că a venit ordin de la domnul director Mazilu, de la Edas Exim (constructorul – n.red), să întrerupă activitatea pe şantier. Astăzi (31 octombrie – n.red.), l-am chemat pe domnul inginer Neacşu (de la SJU – n.red.) şi mi-a spus că sunt instalatorii, în număr de cinci, care lucrează, că a vorbit cu directorul Şendrea care îi supraveghează pe cei cinci instalatori, director care a spus că a primit printr-un mesaj telefonic de la domnul Mazilu să oprim. Domnul inginer Neacşu a întrebat dacă ar exista vreun document scris în acest sens şi i s-a răspuns că nu. Astea sunt lucrurile pe care le ştim în acest moment. Am plătit la ultima factură, suntem la zi cu plăţile. Ce-au vrut? Să plătim şi apoi să întrerupă? Ce vor? Nu înţelegem. Oricum, este o mare problemă. În ultima corespondenţă, ne cereau nişte lămuriri vizavi de frontul de lucru, de cum vedem lucrările suplimentare care urmează. Şi, bineînţeles că aici nu am avut aceeaşi opţiune pe care o au şi dumnealor asupra lucrărilor suplimentare, care fac obiectul unei analize extrem de pertinente, tocmai pentru că sunt lucrări suplimentare. Unele de necesitate, altele din greşeala proiectantului, altele induse de legislaţie. Într-o ultimă corespondenţă ne-au adresat nişte întrebări, încheind prin a ne spune că aşteaptă răspunsul nostru. Cred că vom formula răspunsul cu o casă de avocatură. Simt că pun o presiune nejustificată“, a explicat dr. Munteanu.

Pe de altă parte, directorul financiar-contabil al SJU, ec. Maricica Drăgan, a spus că din punct de vedere al plăţilor situaţia este sub control. „O ultimă plată, către constructor, a fost făcută luna aceasta, pe 18, în sumă de 374.565 de lei.  La Ministerul Sănătăţii am înaintat o cerere de decontare, în valoare de 207.008 lei. Ar trebui s-o primim şi după aceea le vom face şi lor plata. Pe lângă acestea, mai avem depuse două facturi de 120.000 de lei, care sunt în faza de verificare şi avizare“, a declarat directorul financiar-contabil ec. Drăgan.

Lucrări suplimentare „benevole“ şi spaţii funcţionale  nerecepţionate

Contactat telefonic, directorul adjunct al Edas Exim, dl. Mazilu, a explicat că ritmul de lucru pe şantier a fost diminuat ca urmare a unor discuţii nefinalizate cu reprezentanţii spitalului şi a câtorva notificări legate de modul de rezolvare a unor lucrări suplimentare. Aceste lucrări, aşa cum a detaliat reprezentantul Edas Exim, sunt din cele suplimentare care ajung la circa 600.000 de lei şi care ar fi trebuit achitate de SJU. Mai mult, o parte din spaţiile finalizate şi date în folosinţă secţiei Pediatrie, nu ar fi fost recepţionate. „Aspectul cel mai important este legat de neplata la termen a unor lucrări realizate în perioada mai-iunie, anul acesta. Motivele sunt multe, dar oricum nu din vina noastră ca antreprenor. Lucrurile se pare că sunt spre rezolvare şi urmează cât de curând să reluăm la toată capacitatea lucrările. Ce vreau să scot în evidenţă este că lucrările din contract nu pot fi finalizate şi executate în condiţii corecte fără a soluţiona lucrările suplimentare despre care vorbim de un an şi jumătate. Sunt locuri foarte multe unde nu există detalii de proiectare şi nici soluţii de rezolvare pe care trebuia să le dea proiectantul în proiectul iniţial. Noi considerăm că ne-am făcut şi ne facem în continuare treaba, însă am vrea să existe şi urechi care să ne asculte. Sunt chestiuni care se pot rezolva în limitele legii, dar trebuie să existe bunăvoinţă. Trebuie să fie cineva în măsură să-şi asume responsabilitatea. Repet, noi ne-am asumat-o şi am cheltuit 600.000 de lei, până cum, şi se pare că s-ar putea să nu-i mai recuperăm şi am finalizat corpul C şi etajele 2 şi 3 de la corpul B. Sunt funcţionale, fără a fi preluate în administrare de către beneficiar. Foarte important acest lucru! Nu a fost făcută recepţia. Sunt chestii oficiale. Nu putem acoperi toate costurile generate de lucrările suplimentare ca să aducem secţia la capăt. Şi această sumă reprezintă ca jumătate din ce-ar mai trebui cheltuit, cu lucrări suplimentare, pe toată secţia. Nu am vrut şi nu vrem să facem o campanie de presă, ca să creăm animozităţi“, a spus Mazilu.

Lucrările, după cele mai recente amânări, ar trebui să fie gata până în martie, anul viitor, dar medicii pediatri aşteaptă ca până la sfârşitul acestui an să fie funcţional măcar şi corpul B, pentru ca activitatea de pe secţie să nu fie dată peste cap mai mult decât este acum.

(T. MARIAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.