Acasă Social Maria Bianca Ursu – şefă de promoţie la Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi“

Maria Bianca Ursu – şefă de promoţie la Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi“

3236
0
DISTRIBUIȚI

Li se spune, generic, şefi de promoţie. Adică tineri care pe parcursul celor patru ani de liceu au fost mereu în frunte şi care prin rezultatele obţinute zi de zi şi la olimpiadele şi concursurile şcolare au făcut cinste profesorilor şi părinţilor. Acum câteva zile şi-au luat rămas bun de la colegi şi de la profesori, urmează bacalaureatul, apoi vor porni, cu fruntea sus, pe un alt drum – cel de studenţi.

 

Astăzi o vom prezenta pe şefa de promoţie de la Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi“ Piatra-Neamţ.

Maria Bianca Ursu, căci despre ea este vorba, este din Izvorul Muntelui, însă de pe la 10-11 ani a fost „adoptată“ de municipiul Piatra-Neamţ, unde de altfel a şi urmat clasele V-VIII la Şcoala Gimnazială nr. 5. În 2012 a intrat, prima pe lista, la Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi“, specializarea filologie. Până acum câteva zile a fost elevă la clasa a XII-a C, păstorită, în ca-litate de diriginte, de profesoara de limba franceză Rodica Mureşan.

A fost o elevă silitoare, cu o foarte bună capacitate de memorare, atrasă în mod deosebit de disciplinele umane – filosofie, limbi străine, limba română şi istorie – şi mai puţin de ştiinţele exacte. Cei patru ani de liceu i-a absolvit cu media generală 9,71.

A participat în mod constant la diferite concursuri şcolare, dar cu precădere la cele de geografie şi de limba şi literatura română.

Dacă se va putea, ar dori să fie studentă atât în Ardeal, cât şi în Capitală. „Prima opţiune este Facultatea de Drept din cadrul Universităţii «Babeş-Bolyai» din Cluj Napoca. Iar dacă voi putea, aş vrea să urmez şi

cursurile Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative de la Bucureşti“, ne-a mărturisit Maria Bianca.

În timpul liber, atunci când este acasă, la Izvorul Muntelui, adoră să urce pe munte. Dacă nu, citeşte cu plăcere romane poliţiste.

Crezul său în viaţă este „fă cu pasiune ceea ce faci“.

(Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.