Acasă Eveniment Masacru la Agapia

Masacru la Agapia

1177
0
DISTRIBUIȚI

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din satul Filioara (al comunei Agapia), şi-a înjunghiat nevasta şi socrii, în după-amiaza de 21 mai, de ziua onomastică a victimelor (Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena). Tripla tentativă de omor s-a petrecut în condiţiile în care Răducu Bălţătescu abia se certase cu nevasta (Elena) pe 20 mai, iar femeia, nemaisuportând crizele acestuia de gelozie, şi-a luat copiii şi a plecat la părinţi, spunându-i că vrea să bage divorţ. Individul s-a dus atunci la casa socrilor şi a făcut un scandal monstru, drept pentru care a fost anunţată Poliţia. Oamenii legii i-au dat o amendă, iar ziua următoare l-au chemat la Post, punându-i în vedere să se liniştească. Răducu s-a prezentat, şi-a cerut scuze, a spus că se va potoli şi că va plăti amenda, după care a fost lăsat să plece. Conform anchetatorilor, a plecat la cârciumă, unde a băut peste măsură, iar pe la ora 17 s-a îndreptat către locuinţa socrilor.

I-a rămas cuţitul în piept

Luni după-amiază, copiii familiei Bălţătescu (o fată de 18 ani şi un băiat mai mic) nu erau acasă la bunici. Elena şi părinţii ei sărbătoreau onomastica, iar când a ajuns, Răducu (alcoolizat şi el tot de la o petrecere) a re-luat scandalul, după care a pus mâna pe un cuţit şi s-a năpustit direct asupra victimelor. Mai întâi şi-a înjunghiat socrii, după care a înfipt cuţitul de mai multe ori în soţia lui. Una din lovituri, care a vizat zona inimii, a fost atât de puternică încât cuţitul a rămas în pieptul femeii.

După atac, agresorul a fugit înspre pădurea de la marginea localităţii. Pe drum şi-a aruncat telefonul mobil, iar sătenii care l-au văzut alergând au povestit că îşi scosese cureaua de la pantaloni şi fugea cu ea în mână. La locul evenimentelor au interve-nit mai multe echipaje de ambulanţă, precum şi poliţiştii. Cele trei victime au fost transportate iniţial la Spitalul Orăşenesc „Sf. Dimitrie“ Târgu-Neamţ, după care soţia agresorului (41 de ani) şi tatăl acesteia (65 de ani) au fost transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. De asemenea, soacra lui Răducu (63 de ani) a fost mutată la o clinică de chirurgie toracică din Iaşi.

„A mai făcut scandal, dar niciodată aşa, în halul acesta. De la băutură a pornit totul. El a fugit şi acum îl caută poliţiştii. Sper să-l găsească repede, cât mai repede, că ne e frică. Nu mă interesează dacă-l găsesc în viaţă sau nu“, a spus printre lacrimi fiica atacatorului.

Elena Bălţătescu a fost băgată direct în sala de operaţii, iar medicii i-au scos cuţitul din piept şi au hotărât să o transfere tot la Iaşi, pentru reconstrucţie mamară (întrucât are un sân tăiat). Socrii individului au supravieţuit şi ei, fiind în stare stabilă, însă nu sunt excluse eventualele complicaţii me-dicale.

Căutat cu „mascaţii“ şi câinii de urmă

Poliţiştii au început imediat căutările în zona Agapia, axându-se pe verificări în special în Pădurea de Argint spre care fusese văzut fugind agresorul. La căutări au participat poliţiştii Secţiei Rurale Târgu-Neamţ, cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale plus luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale (mai cunoscuţii „mascaţi“). Verificările au durat până luni seara târziu, iar la lăsarea întunericului au fost întrerupte.

Ieri dimineaţă, căutările au fost reluate, la acestea participând 30 de oameni ai legii cu câini de urmă. Câinii i-au luat urma individului până la un pârâu, însă de acolo au pierdut-o. La ora închiderii ediţiei, veri-ficările erau continuate în pădurea de la Agapia, existând suspiciunea că bărbatul s-ar fi putut spânzura (în condiţiile în care, cu ani în urmă, un frate al acestuia a recurs la acelaşi gest, sinucigându-se). Ancheta în acest caz este coordonată de procurorul criminalist Stelian Olteanu, care a declarat: „Din punct de vedere judiciar par a fi trei tentative de omor, dar aşteptăm concluziile medico-legale. Să sperăm că niciuna din victime nu va deceda“. Vom reveni cu amănunte.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here