Acasă Sport Minifotbal – Memorialul „Gheorghe Ene“: LPS-ul pietrean, pe podiumul turneului zonal de...

Minifotbal – Memorialul „Gheorghe Ene“: LPS-ul pietrean, pe podiumul turneului zonal de la Vaslui

404
0
DISTRIBUIȚI

l cu trei victorii şi două înfrângeri, micii fotbalişti antrenaţi de profesorul Lidi Chertic s-au clasat pe un onorabil loc III în clasamentul final al întrecerii

Juniorii născuţi în anul 2009 şi legitimaţi în curtea LPS-ului pietrean au terminat pe locul III la capătul turneului zonal în ediţia anului 2017 a Memorialului „Gheorghe Ene“ la minifotbal. Competiţia a fost găzduită de Sala Polivalentă a oraşului Vaslui, începând de vineri şi până ieri (duminică). Trei victorii şi două înfrângeri au avut contabilizate tinerii fotbalişti pietreni, în clasamentul final al celor cinci meciuri disputate. Vineri, elevii profesorului Lidi Chertic au condus cu 1-0 în meciul contra localnicilor de la Real Junior, dar la final au pierdut, 1-2. De succes, ai noştri s-au bucurat în cel de-al doilea lor meci: 7-2 cu ACS Juniorul Suceava.

În cel de-al treilea meci, anunţat în compania altei pretendente la câştigarea turneului zonal vasluian, LPS-ul pietrean a condus cu 1-0 formaţia CSM Poli Iaşi, dar la sfârşitul jocului, de victorie s-au bucurat, iar, adversarii: 1-3. Seara zilei de sâmbătă a fost încheiată cu o altă izbândă de echipa pietreană: 13-2 în compania formaţiei AS Play Bacău. Ieri, reprezentanţii noştri s-au impus şi în compania formaţiei AFC Botoşani (scor 4-3). Antrenorul Lidi Chertic a caracterizat drept admirabilă comportarea propriilor sportivi în competiţia de la Vaslui. „Atâta dăruire şi plăcere de a juca fotbal la o echipă de copii, n-am mai văzut demult! Nu ne-am numărat noi între favorite pentru câştigarea turneului şi calificarea la turneul final, dar am fost foarte aproapede această reuşită. Cred că toate primele patru formaţii ar fi putut terminat în postura de câştigătoare acest turneu zonal. În ceea ce ne priveşte, ne bucurăm că avem la dispoziţie o altă generaţie bună de copii, cu multe perspective pentru viitor“, a spus profesorul grupei de juniori ai LPS-ului pietrean. Pentru ai noştri, cel mai important aspect a fost reprezentat de impresia plăcută pe care au lăsat-o, prin joc, dar mai ales prin comportament, gazdelor din Vaslui, dar şi reprezentanţilor FRF ai competiţiei. Echipa Real Junior Vaslui a fost cea care s-a calificat în turneul final al Me-morialului „Gheorghe Ene“ la minifotbal, în anul 2017. Pietrenii i-au avut pe Andrei Moisi şi Fanurie Ignat cei mai prolifici jucători ai lotului lor, fiecare dintre cei doi marcând câte opt goluri în jocurile disputate la finalul săptămânii trecute. (Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here