Oină Biruinţa Gherăeşti, victorioasă în „Cupa Satelor“

Oină Biruinţa Gherăeşti, victorioasă în „Cupa Satelor“

327
0
DISTRIBUIȚI

Gruparea nemţeană Biruinţa Gherăeşti şi-a completat palmaresul în sezonul competiţional 2017 cu un alt trofeu. Duminică, în localitatea Negrileşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, echipa antrenată de Ioan Chifan şi Mihai Blaj a câştigat turneul „Cupa Satelor“ la oină. Vineri, la debutul întrecerii s-a înregistrat un record de participare pentru o competiţie destinată seniorilor, la nivelul ultimilor 25 de ani: 11 competitoare. În ultimul act al turneului, cei de la Biruinţa Gherăeşti s-au întâlnit cu vecinii de comună de la Brigada Gherăeşti, câştigătoarea întrecerii din sezonul trecut. Succesul Biruinţei nu a fost însă unul lejer, ci adjudecat la mare luptă: 16-14. Prin această izbândă, Biruinţa şi-a câştigat dreptul de participare (cu o calificare directă) în cadrul întrecerii „Cupa Regelui“ de anul viitor. Până să ajungă să-şi dispute finala, Biruinţa şi Brigada au trecut de Izvorul Chiuieşti (Cluj), cu scorul de 15- 5, respectiv de Stejarul Pârcovaci (Iaşi) cu 20-9. Celelalte formaţii competitoare în turneul „Cupa Satelor“ din acest an au fost: AS Venus Negrileşti (Bistriţa-Năsăud), CS Brigada Gherăeşti (Neamţ), CS Biruinţa Gherăeşti (Neamţ), CS Stejarul Pârcovaci (Iaşi), AS Autorom Pădureni (Vaslui), CS Curcani (Călăraşi), CS Dinamic Coruia (Maramureş), CS Juventus Olteni (Teleorman), CS Izvorul Chiuieşti (Cluj), CS Spicul Horia (Constanţa), AS Avântul Frasin (Suceava). În faza sferturilor de finală, Biruinţa Gherăeşti a trecut cu 20-13 de CS Curcani, iar Brigada a învins cu 12-8 pe Venus Negrileşti. Lotul taberei câştigătoare a turneului „Cupa Satelor“ i-a avut în componenţă pe Mihai Gherghel, Mihai Mătălică, Cosmin Roca, Emilian Blaj, Emilian Mihăluşe, Alexandru Andrei, Dragoş Bereşoaie, Petru Gherghel, Petru Andrei, Cozmin Trifaş, Gabriel Sulteş şi Florin Popovici. Mihai Mătălică a fost desemnat cel mai bun jucător al competiţiei. Deplasarea la Negrileşti s-a făcut cu sprijinul Primăriei Gherăeşti şi al preşedintelui clubului, Adrian Andrei. În istoria sportului naţional oina, echipa Biruinţa a câştigat opt dintre ultimele zece ediţii disputate. (C.A.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ