Acasă Administratie Palatul Regal ar putea deveni muzeu

Palatul Regal ar putea deveni muzeu

606
0
DISTRIBUIȚI

Palatul Regal din Bicaz, care serveşte acum pe post de sediu al primăriei, ar putea deveni muzeu. Potrivit edilului Bicazului, ing. Nicolae Sălăgean, ideea nu este una nouă, dar ar putea fi pusă în practică după ce s-a găsit un teren pe care ar urma să fie ridicată o clădire în care să funcţioneze primăria.

Încă din 2014, există un proiect de reabilitare şi amenajare a Palatului Regal, iniţiativă ce ar fi putut să prindă viaţă cu sprijinul unor granturi norvegiene. Totuşi, la acea vreme, nu toţi consilierii au fost de acord cu această viziune şi au blocat demersul considerat prea pretenţios. O parte dintre cei care s-au împotrivit proiectului, atunci, au invocat chiria prea mare pe care ar fi trebuit s-o suporte Bicazul pentru relocarea sediului primăriei (în spaţiul BCR).

Ideea de a transforma Palatul Regal într-un obiectiv turistic nu a fost abandonată, fapt pentru care s-au căutat, în continuare, locuri pentru ridicarea unui nou sediu de primărie. Aşa s-a ajuns la un teren care este în administrarea proprietarului SC Forestar SA Romanel. Totuşi, aşa cum a precizat primarul, negocierile între Primărie şi proprietar nu au mers după aşteptări, fapt pentru care s-a căutat alt loc. „Am putea spune că am identificat un teren pe care ar putea fi ridicat noul sediu al primăriei. Se află după curba din dreptul blocurilor ANL (unde se ţin şedinţele de Consiliu Local – n.red). În orice caz, ideea de a transforma Palatul Regal în muzeu nu a fost lăsată deoparte“, a precizat primarul Sălăgean.

Palatul Regal – o posibilă carte de vizită pentru Bicaz

 

Palatul Regal de la Bicaz ar putea fi o frumoasă carte de vizită pentru turiştii care în acest moment traversează oraşul pentru a ajunge la alte obiective turistice. Povestea există şi nu este una deloc de neglijat. Fostul Palat Regal a fost construit între anii 1907-1912 şi a aparţinut până în 1947 Administraţiei Domeniului Coroanei.  Pe lângă o moară, uzină electrică şi daracul de lână, domeniul mai avea încă 11.000 de hectare de pădure. Înainte de naţionalizarea din 1948, palatul a fost locuit de Ignacy Moscicki, preşedintele Poloniei, refugiat aici între 19 septembrie şi 4 noiembrie 1939.  În 1950, clădirea a fost predată şantierului Direcţia Ge-nerală a Hidrocentralei, din 1960 devenind sediul administraţiei locale. Palatul Regal a fost vizitat adesea de familia regală. Cu toate acestea, în cei peste 100 de ani de existenţă care         s-au aşternut pe acest palat, nu s-a putut intervenit niciodată pentru a-l reabilita sau moderniza. Un alt aspect legat de edificiul din Bicaz sunt tunelurile subterane despre care cei mai în vârstă locuitori spun că acestea fac legătura între Palatul Regal, actualul Muzeu de istorie (fostul Teatru Regal – lăsat în paragină, care se află în subordinea Complexului Muzeal Judeţean) şi malul Bistriţei.

(Marian TEODOROF)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here