Acasă Eveniment Prăpăd la Săvineşti

Prăpăd la Săvineşti

2017
0
DISTRIBUIȚI

l vila unui inginer silvic s-a făcut scrum

Coşmar pentru familia unui inginer silvic de la Tarcău căruia, ieri după-amiază, i s-a aprins casa pe care o are în comuna Săvineşti. Oamenii nu erau în locuinţă când au izbucnit flăcările, aşa se face că incendiul a fost observat târziu de vecini (când deja cuprinsese mare parte din etaj) şi ajunsese la acoperiş. Pompierii au fost alarmaţi pe la ora 12 şi s-au mobilizat cu patru autospeciale de stingere, una complexă de intervenţie, alta de intervenţie şi comandă încadrate cu patru ofiţeri şi 15 subofiţeri, sub directa comandă a locotenentului Andrei Grancea, comandantul Detaşamentului Piatra- Neamţ. De asemenea, la intervenţ ie au participat şi trei pompieri aflaţi în timpul liber, care locuiesc în Săvineşti, voluntarii din localitate şi cei din oraşul Roznov (cu altă autospecială), iar la locul evenimentului a fost prezentă şi o ambulanţă SMURD, pentru orice eventualitate. Intervenţia a fost extrem de dificilă pentru că flăcările cuprinseseră aproape întreaga casă (cu etaj), imobilul era construit în întregime din lemn (şi avea depozitat în pod nişte cherestea uscată de stejar care a alimentat incendiul), iar fumul şi căldura degajate limitau vizibilitatea salvatorilor (ei fiind nevoiţi să folosească măştile de protecţie şi tuburile cu oxigen pentru a respira). În condiţiile în care şi utilajele de lucru ale militarilor au fost afectate de ger, unul din subofiţerii participanţ i la intervenţie a alunecat pe scara îngheţată, când se suia pe acoperiş pentru stingere, şi a căzut. Din fericire, pompierul a scăpat doar cu câteva vânătăi. Atât de puternit a fost incendiul încât fumul provocat de acesta se putea vedea de la aproximativ cinci kilometri, din drumul naţional. Pompierii au reuşit să scoată din clădire două butelii cu gaz care ar fi putut exploda, însă lupta cu flăcările a durat aproximativ două ore. Incendiul, pornit de la un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile, s-a manifestat pe aproximativ 300 de metri pătraţi, distrugând acoperişul, bunurile din camerele de la etaj, pereţii, plafonul şi extinzându-se la un garaj şi o anexă din apropiere. Pagubele urmează să fie evaluate. (Mihai SAVA)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.