Acasă Administratie Prejudicii la Primăria Bârgăuani

Prejudicii la Primăria Bârgăuani

6856
1
DISTRIBUIȚI

 

Cheltuirea banului public în mod haotic, fără a se ţine cont de legile în vigoare, dă dureri de cap primarilor şi salariaţilor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ care, după verificările realizate de Camera de Conturi Neamţ anul trecut, au de justificat sume importante, au de achitat banii cheltuiţi aiurea şi de refăcut evidenţa contabilă după reglementările în vigoare şi nu „după ureche“.

Unii dintre primari spun că au fost făcute anumite greşeli pe fondul modificărilor le-gislative continue, însă necunoaşterea legii nu îi poate absolvi de răspundere. Alţii, însă, şi-au recunoscut greşelile şi vor să le îndrepte.

 

Abateri financiar-contabile de peste 1,5 milioane de lei

 

Evidenţa contabilă şi încasarea taxelor şi impozitelor la bugetul local le-au făcut greutăţi salariaţilor Primăriei Bârgăuani, verificată anul trecut de Camera de Conturi Neamţ, care, decât să-şi mai bată capul cu atâtea operaţiuni, s-au lăsat lehamite. Şi aici, ca în cazul tuturor primăriilor controlate, angajaţii nu s-au ţinut de serviciu aşa cum prevede legea, iar neregulile din activitatea instituţiei din anul 2014 au ieşit la iveală. Camera de Conturi Neamţ a dat publicităţii raportul pe care l-a întocmit după efectuarea auditului financiar, din care rezultă că anumiţi angajaţi de la Primăria Bârgăuani şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în mod defectuos, în dauna instituţiei.

Camera de Conturi Neamţ a constatat că la Primăria Bârgăuani, prejudiciile aduse bugetului local s-au cifrat la 15.700 de lei, abaterile financiar-contabile la 1.514.000 lei, iar veniturile suplimentare au însumat 99.620 de lei.

 

Evidenţa contabilă, registrul rol şi cel agricol – vraişte!

 

Auditorul financiar dă explicaţii succinte despre abaterile pe care le-a constatat la Primăria Bârgăuani în timpul verificărilor de anul trecut: „Nu au fost estimate veniturile la nivelul lor real; neîntocmirea registrelor contabile; nu s-a calculat în anul 2014 şi nu s-a înregistrat în evidenţa contabilă amortizarea activelor fixe corporale şi necorporale aflate în patrimoniul instituţiei auditate; nu s-a întocmit balanţa de verificare, care să evidenţieze situaţia fiecărui cont; neînregistrarea în contabilitatea analitică şi sinte-tică a tuturor elementelor patrimoniale; nu există o situaţie clară a materiei impozabile a impozitelor şi taxelor datorate bugetului local, în sensul că re-gistrul rol nu s-a evidenţiat şi în format electronic decât parţial, nu există o concordanţă între datele introduse în registru rol şi cele din registrul agricol, documentul oficial de evidenţă primară unitară în care se înscriu date privind componenţa gospodăriei/exploataţiei agricole fără personalitate juridică, terenurile aflate în proprietate identificate pe parcele, pădurile proprietate publică/privată identificate în raport cu grupa funcţională şi vârsta, modul de utilizare a suprafeţelor agricole şi, în acelaşi timp, sursă importantă de date privind contribuabilii şi obiectele acestora, impo-zabile sau taxabile. Neaplicarea măsurilor de executare silită, conform prevederilor legale şi normelor de aplicare ale acestora; nu au fost realizate veniturile prevăzute în bugetul local în cuantumul şi termenele prevăzute de lege; nestabilirea, neevidenţierea, neurmărirea şi neîncasarea veniturilor proprii reprezentând cotă parte din tariful de gestionare a fondului cinegetic; entitatea nu a înregistrat şi urmărit la încasare, în anul 2014, redevenţa; nu s-a organizat şi efectuat inventarierea pentru anul 2014; activele fixe corporale de natura construcţiilor şi terenurilor aflate în patrimoniul instituţiilor publice nu au fost reevaluate cel puţin o dată la 3 ani; neconsemnarea operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate prin casieria instituţiei; neefectuarea inventarierii conform prevederilor legale“.

Primarul comunei Bârgăuani, Petrică Şchiopu, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere privitor la ilegalităţile pe care cei de la Camera de Conturi le-au descoperit în instituţia pe care o conduce. Edilul avea telefonul închis, iar la Primăria Bârgăuani nu a răspuns niciun salariat.

(Natalia RÎŞTEI)

1 COMENTARIU

  1. se musamalizeaza si asta, cum nu se mai stie nimic si de precedentul TUN descoperit tot de ANI in urma caruia primarul avea proces.Poate se implica presa sa afle ceva ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.