ANI a dat acelaşi verdict şi pentru doi consilieri locali din judeţ
Primarul comunei Grinţieş, Vasile Alexandroaia a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de
Integritate. Potrivit deciziei ANI, în perioada deţinerii funcţiei de primar (iunie 2012 – iunie 2016) acesta „a desfăşurat activităţi remunerate în calitate de medic veterinar titular al Cabinetului Individual «Dr. Alexandroaia Vasile» şi în prezent desfăşoară activităţi remunerate, în calitate de asociat la S.C. Mattiax Grin S.R.L. (societate comercială având ca domeniu principal de activitate «activităţI veterinare»).“
Edilul declară că s-a consultat în acest sens cu specialişti şi va contesta decizia. „Dacă nu voi avea câştig de cauză, asta este, mă întorc la prima dragoste“, a precizat acesta.
În aceeaşi „tranşă“ de incompatibili mai sunt incluşi doi aleşi din judeţ: Neculai Nastasia, actual viceprimar şi fost consilier local în cadrul Consiliului Local Negreşti, şi Gabriel Văduva, consilier în comuna Dochia.
Potrivit ANI, viceprimarul comunei Negreşti „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier local 2012 – 2016, întrucât, societatea comercială Nastazetu Serv S.R.L. (la care persoana evaluată deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator unic) a încheiat două contracte de prestări servicii cu Şcoala Gimnazială «Dumitru Almaş» Negreşti şi trei contracte comerciale de furnizare produse cu Primăria Comunei Negreşti, în valoare totală de 4.347,83 lei“.
Celălalt ales, consilierul din Dochia, Gabriel Văduva, a emis facturi fiscal în baza cărora a furnizat produse în valoare de 2.166 de lei pentru primărie, prin intermediul firmei proprii (S.C. Gambrinus Trans S.R.L). Totodată, acesta este acuzat şi de conflict de interese, deoarece în perioada deţinerii calităţii de consilier, a participat şi a votat Hotarârea Consiliului Local Dochia, iar ulterior a încheiat cu primăria un contract de închiriere păşune în suprafaţă de patru hectare.
(Roxana ZAHARIA)
Acelesi nereguli si la Secuieni, dar cine le vede? Culita Tarita , nu mai este sa-l apere, sa vedem cum se va descurca primarul!