Acasă Eveniment Protest pe Telegondolă

Protest pe Telegondolă

782
0
DISTRIBUIȚI

Un tânăr în vârstă de 18 ani (Denis Burghelea), din municipiul Piatra-Neamţ, a pus „pe jar“ forţele de ordine, ieri după-amiază, când s-a urcat pe stâlpul telegondolei din zona Petrodava, ameninţând că se aruncă în gol.

Totul a început pe la ora 14. Conform unui martor, individul consumase alcool şi, după ce şi-a rezemat de baza stâlpului bagajul (avea o geanta de voiaj şi o haină) a lăsat un PET cu bere pe pilonul de urcare, după care a început să înjure „primăria şi poliţia“, iar apoi s-a căţărat pe scară.

„L-am văzut când a venit dinspre  «Vânătorul şi Pescarul». A început să înjure, şi-a lăsat geanta şi s-a căţărat pe scară. L-am întrebat, «De ce înjuri, băi?», dar nu mi-a răspuns. Se tot urca pe stâlp. Am văzut un echipaj al Poliţiei Locale şi l-am oprit. Le-am spus că e unul care se urcă pe telegondolă. Au venit, şi după aia s-a dat alarma“, a povestit localnicul Marius Komleshi.

Zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri şi asistenţi medicali au intervenit în foarte scurt timp la locul evenimentului. Până să vină forţele de ordine, tânărul apucase să urce până la vârful stâlpului telegondolei, la o înălţime de aproximativ 65 de metri. Era, practic, la foarte mică distanţă de telegondolele care circulau pe fir. Deoarece nu se putea discuta cu el, pentru că nu avea cum să audă, de la acea înălţime, nimic, cei care au gestionat situaţia de criză au hotărât ca, negociatorul (din cadrul trupelor speciale ale Poliţiei) să meargă cu o gondolă cât mai aproape de locul în care era tânărul, să oprească acolo şi să vorbească cu el. S-a făcut şi asta, însă fără succes. Negociatorul, care a folosit o portavoce, nu a reuşit să-l determine pe individ să coboare de pe stâlp.

Trecuse cam o oră de când acesta se urcase pe stâlp, iar în zonă, pe lângă cei peste 100 de trecători opriţi să vadă „spectacolul“ au fost concentrate foarte multe forţe de ordine. După un timp s-a mers pe varianta de a se încerca să se ajungă la cel urcat pe stâlp cu autoscara pompierilor. Numai că, maşina poate urca numai până la 45 de metri, iar manevrele făcute au fost inutile.

În tot timpul în care pompierii şi poliţiştii încercau să-l determine pe Burghelea să se coboare, el făcea diverse „scamatorii“, prefăcându-se că îşi scapă mâinile de pe scările de care se ţinea.

Pe la ora 17, s-a apelat la altă metodă de salvare. Astfel, din ordinul colonelului Ioan Niţică, comandantul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“, plutonierul adjutant Cristian Moga, a urcat pe o altă scară a stâlpului, paralelă cu cea pe care se afla Burghelea, şi l-a convins să coboare. Pompierul a avut cu el o ţigară, aprinsă, ca să folosească doar o mână (cu cealaltă se asigura – după cum a explicat colonelul Niţică), i-a oferit-o tânărului, au discutat puţin şi apoi l-a convins să se dea jos de pe stâlp. Coborârea lui Burghelea a mai durat vreo 20 de minute, pentru că traseul scării de la baza stâlpului este întrerup de nişte spaţii, nu este continuu. Când a reajuns aproape de bază, Burghelea a mai cerut o ţigară, care i-a fost dată, de colonelul Niţică (care la rândul său o împrumutase de la un subaltern). A mai durat un sfert de oră cât timp şeful Pompierilor a vorbit cu tânărul, convingându-l în cele din urmă să se dea jos de pe stâlp. Burghelea a fost foarte reticent şi a vrut ca presa şi ceilalţi martori să se îndepărteze la cel puţin 20 de metri de locul evenimenului. Oamenii s-au conformat, el a coborât, a fost preluat de un echipaj medical, iar „circul“ s-a încheiat cu bine. La finalizarea operaţiunii de salvare, toţi cei care au stat să vadă ce se întâmplă i-au aplaudat pe pompieri şi pe poliţişti. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here