Publiserv cumpără două maşini cu 280.000 de euro

Conducerea SC Publiserv Piatra-Neamţ anunţă că intenţionează să facă o achiziţie importantă nu doar pentru firma în sine, cât pentru municipiu. Este vorba despre două autobasculante performante, cu ajutorul cărora se doreşte eficientizarea activităţilor edilitare pe care societatea Consiliului Local le desfăşoară prin oraş. Potrivit directorului Valentin Ciobanu, ambele maşini sunt multifuncţionale şi permit prestarea de servicii indiferent de anotimp, deoarece sunt dotate şi cu accesorii pentru desză pezire şi transport de zăpadă. În ceea ce priveşte costurile de achiziţie, acestea se ridică la 280.000 de euro, bani pe care societatea îşi permite să-i achite, conform spuselor aceluiaşi director. „În anul 2014 Publiserv SA a fost în insolvenţă, perioadă în care s-a contractat un credit în valoare de 3 milioane de lei, atât pentru achitarea datoriilor la bugetul de stat, cât şi pentru plata administratorului judiciar. (…) Ultima rată a acestui credit a fost achitată în luna octombrie 2017. Aşadar, dacă societatea a putut plăti timp de trei ani aceste rate, sunt convins că vom putea achita şi rata de leasing, care va fi de cinci ori mai mică – aproximativ 27.000 de lei“, a precizat Valentin Ciobanu. Dacă ne referim la necesitatea unei astfel de investiţii, potrivit şefilor societăţii, aceasta poate fi amortizată uşor, în condiţiile în care până acum s-a mers pe varianta închirierii de maşini sau utilaje, la nevoie. Un alt motiv dat de Ciobanu se referă la faptul că parcul auto al firmei este extrem de învechit la capitolul maşini de mare tonaj. (Roxana CHIRILĂ)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>