Acasă Administratie Razii la centură

Razii la centură

1363
0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii rutieri continuă, în acest weekend, campania de prevenire a accidentelor de circulaţie provocate de nefolosirea centurii de siguranţă şi fac verificări în trafic în acest sens. Oamenii legii nu îi au în atenţie doar pe şoferi, ci şi pe pasagerii acestora, care sunt obligaţi, de asemenea, să poarte centura.

Ca să evidenţieze importanţa folosirii centurii de siguranţă, oamenii legii le transmit cetăţenilor următoarele informaţii. În timpul unui impact, la viteza de 50 de kilometri/oră, asupra unui adult cu o greutate de 80 de kilograme, acţionează o forţă de aproximativ două tone. Un impact la 40 km/h supune corpul uman la presiuni similare cu o cădere de la etajul al treilea al unei clădiri. În situaţia unui accident, un pasager care nu poartă centura este proiectat la întâmplare, crescând cu 40% riscul ca ceilalţi ocupanţi să fie răniţi sau ucişi. Utilizarea centurii te poate salva de la necazuri mult mai mari decât plata unei amenzi. Aceasta reduce riscul vătămărilor mortale cu până la 50% în cazul ocupanţilor locurilor din faţă, respectiv cu până la 75% pentru pasagerii aflaţi pe locurile din spate. În cazul unui impact la 50 km/h, un copil cu greutatea de 25 kg este proiectat în faţă cu o forţă de o tonă şi este imposibil ca forţa musculară a braţelor unui adult să-l ţină în siguranţă. De aceea copiii trebuie protejaţi cu ajutorul dispozitivelor de retenţie adecvate vârstei, greutăţii şi înălţimii lor (scaune pentru copii). Airbagul, care reprezintă un sistem de retenţie suplimentar, este eficient numai în condiţiile folosirii centurii de siguranţă, putând genera leziuni grave în lipsa acesteia.

Conducătorul autovehiculului este sancţionat cu 4-5 puncte-amendă şi 3 puncte de penalizare în cazul: neasigurării că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii, omologate şi neres-pectării dispoziţiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here