Acasă Administratie Şase comisii evaluează pagubele inundaţiilor

Şase comisii evaluează pagubele inundaţiilor

670
0
DISTRIBUIȚI

Autorităţile de la judeţ anunţă că au început procesul de evaluare a pagubelor din comunele afectate de inundaţii la sfârşitul săptămânii trecute, însă tot ele recunosc faptul că nu e o muncă deloc uşoară, având în vedere amploarea daunelor. Iniţial au fost trimise în teren patru comisii mixte de constatare, formate din membri de la Prefectură, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Consiliul Judeţean şi Sistemul de Gospodărire a Apelor; ulterior s-au mai format două.

„Primele patru comisii au mers în comunele Ştefan cel Mare, Farcaşa, Borca şi Bicaz Chei, după care au mai fost formate două, care li se vor alătura, astfel încât treaba să meargă mai repede şi mai eficient. Facem tot posibilul pentru a reuşi să finalizăm rapoartele şi să le trimitem la Bucureşti până la şedinţa de Guvern.  Este greu, niciodată nu s-a reuşit ca pagube aşa de însemnate să fie evaluate în trei zile, dar depunem eforturi“, a spus Adrian Niţă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii.

Amintim că, în timpul vizitei de luni în celelalte judeţe lovite de viituri, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că, dacă inventarierea va fi gata până joi, banii necesari se vor aloca săptămâna aceasta.

„Vrem să vedem situaţia existentă în teren, vrem să grăbim evaluarea, astfel încât oamenii care au fost loviţi de aceste fenomene să poată să aibă un ajutor imediat. (…) Noi sperăm ca să avem până joi toate evaluările din toate judeţele, din toate localităţile care au fost afectate, iar în şedinţa de Guvern de joi să aprobăm deja ajutorul pe care oamenii îl aşteaptă de la noi“, a spus Dăncilă.

Pe acest subiect, reprezentanţii Prefecturii au mai precizat că „există posibilitatea să fim vizitaţi de un membru al Guvernului la sfârşitul săptămânii“. (Roxana CHIRILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here