Acasă Sport Schi alpin, Alex Bordi, din nou învingător

Schi alpin, Alex Bordi, din nou învingător

1214
0
DISTRIBUIȚI

Schiorul pietrean Alexandru Bordi (17 ani în 2018) a revenit cu rezultate dintre cele mai bune în concursurile calendarului competiţional de pe plan intern. La primul an în noua categorie de concurs (cea de junior mic), sportivul nostru a reuşit mai întâi să câştige primele sale puncte în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Schi. Specia-lizat în probele de coborâre alpină, ca junior mic, Alexandru Bordi s-a regăsit pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere în cursele desfăşurate zilele trecute. Pietreanul a terminat campion în cadrul întrecerii de slalom şi slalom uriaş, dotată cu trofeul „Cupa România 100“. Evenimentul sportiv de schi alpin s-a derulat pe Pârtia Lupul“ din Poiana Braşov, marţi 30 ianuarie şi miercuri, 31 ianuarie şi a reunit la start aproximativ 130 de sportivi legi-timaţi la 15 cluburi din ţară. În momentul de faţă, schiorul pie-trean Alexandru Bordi reprezintă gruparea Clubului Sportiv Şcolar Câmpeni, după ce în trecut activase pentru CS Corona Braşov. În finalul săptămânii trecute, Alex a încheiat în postură de câştigător proba de coborâre în slalom a întrecerii ediţiei din anul 2018 la „Cupa Corona“ pentru juniori mici şi mari. La începutul anului, performerul nostru s-a numărat între competitorii ajunşi pe pârtiile din Polonia şi Bulgaria, pentru alte concursuri internaţionale. La revenirea în ţară a urmat debutul compeţional la schi alpin cu reprezentaţiile „Cupei CSS Baia-Sprie 2018“. Întrecerea respectivă s-a desfăşurat pe pârtia de la Şuior, unde Bordi a obţinut primele rezultate: locul I la slalom juniori mici, locul I la slalom juniori mari, locul I la slalom uriaş juniori mici şi locul I la slalom uriaş la juniori mari.

Pentru schiorul nemţean urmează o perioadă cu cinci zile de cantonament în Valea Prahovei. Ulterior, Alexandru va da curs invitaţiei pentru participarea la alte şase curse internaţionale de slalom, în Polonia (la Bialka Tatrzañska) şi la Vratna (Serbia). „Deocamdată, temperaturile au crescut mai peste tot în ţară, aşa că suntem puşi în situaţia dificilă de a nu avea pârtie unde să ne antrenăm. E o situaţie nefericită pentru noi. De la Braşov, după Cupa Corona, ne-am întors de la zece grade Celsius“, a spus tatăl lui Alex, Ioan Bordi. Acesta aşteaptă mai degrabă un parcurs cu rezultate care să-i asigure copilului său locuri fruntaşe în clasamentul concursurilor internaţionale. „De locurile întâi pe plan intern, ne-am cam săturat. Tindem mai sus şi aşteptăm rezultate în acest sens şi din întrecerile din străinătate“.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here