Acasă Social „Sclavă“ în Italia pentru 400 de euro

„Sclavă“ în Italia pentru 400 de euro

1527
1
DISTRIBUIȚI

Zeci de femei merg la muncă în străinătate, ca menajere sau îngrijitoare, pentru a strânge bani pe care, în România, nu i-ar putea aduna. Numai din judeţul nostru sunt mii de persoane plecate în Italia, Spania, Franţa sau Germania. Jumătate dintre acestea sunt femei, iar majoritatea şi-au găsit de lucru în Peninsulă, unde au sperat să stea câteva luni, cel mult un an, cât să facă bani cu care să-şi rezolve problemele de acasă. Numai că, în timp, s-au trezit că au adunat ani de umilinţe printre străini. Ele trăiesc în umbra celor de care au grijă şi trec printr-o serie de şocuri care le macină psihicul. Sunt femei care nu cer ajutor, deşi se confruntă cu o apăsătoare depresie, iar anul pentru care au plecat de lângă ai lor se transformă într-o viaţă de lacrimi, singurătate şi chin.

Italia e oficial ţara cu cea mai îmbătrânită populaţie din Europa. Datele arată că peste 22% dintre italieni au vârsta de peste 65 de ani. Tot în Italia trăiesc oficial peste un milion de români. Neoficial, numărul lor a trecut bine de trei milioane, fiind minoritatea principală în Peninsulă. Şi, cum italienii sunt cel mai îmbătrânit popor de pe continent, româncele au devenit cea mai mare forţă de muncă în domeniul îngrijirii bătrânilor. Străinii le numesc „badante“ şi o naţiune întreagă se bazează pe sprijinul lor. Una dintre aceste femei este şi Lenuţa Pralea, din oraşul Târgu-Neamţ, care lucrează de 14 ani în Italia, la Bologna. Ea a povestit unui post de televiziune ce presupune această viaţă printre străini şi sacrificiile pe care le-a îndurat pentru a-şi întreţine familia.

„Nu există viaţă printre străini. Există muncă, şi atât“

Lenuţa a plecat din Târgu-Neamţ, unde ţinea contabilitatea unei firme, cu speranţa că va aduna în străinătate banii necesari unui trai mai bun. Acum are grijă de o bătrână cu demenţă senilă, pe care o scoate zilnic în parc, iar duminica o duce la bise-rică. Stă lângă ea zi şi noapte şi o îngrijeşte ca pe un copil, deoarece boala a transformat-o pe bătrână într-o persoană care nu face singură nimic, fără discernământ şi dependentă de altcineva. De ani de zile, Lenuţa e practic umbra unui om bolnav.

„Trebuie să ai foarte multă răbdare, calm, blândeţe şi multă dragoste pentru meseria ta. Trebuie să îţi impui să faci asta, pentru că mândria nu mai există! Pierzi tot! Mândria nu există. Şi apoi crezi că tot timpul va fi cineva care să te jignească. Trebuie să treci peste. Asta dezumanizează foarte mult o persoană. Dar, ştiind că ai altceva, pui pe primul plan copilul tău şi familia, nu te mai interesează absolut nimic“, povesteşte Lenuţa.

În cele mai multe cazuri din Italia, fie bătrânul, fie copiii sau rudele acestuia, le tratează înjositor pe „badante“. A simţit şi Lenuţa acest lucru, la familia la care a lucrat în urmă cu mai mulţi ani, unde a avut grijă de soţia unui bătrân. „Vorbea cu mine foarte urât. «Tu eşti sclava mea şi trebuie să fii sclava mea şi în pat», aşa spunea bătrânul de a cărui soţie aveam grijă. Tot timpul mă jignea, când nu îi convenea ceva mă trata ca pe un nimic, eram ca un preş în faţa lui. Fix sclava lui eram şi îmi dădea 400 de euro pe lună, să nu credeţi că îmi dădea nu ştiu ce. 400 de euro lunar… Ştiam că am familia în ţară şi trebuie să o întreţin. Asta este. Nu există viaţă printre străini. Există muncă, şi atât! Am slăbit foarte mult, aproape 40 de kile am dat într-o lună de zile“, a mai relatat târgnemţeanca.

Regretele

În oraşul de lângă Ozana, Lenuţa Pralea era o femeie bine văzută. A fost 22 de ani contabilă, iar soţul ei a lucrat ca revizor inspector, tot în contabilitate. Amândoi au trăit o dramă în familie, când au pierdut primul copilaş care s-a înecat la 8 ani. Apoi au făcut un alt băiat, însă Lenuţa nu a trecut peste depresie şi, când puştiul avea 7 ani, a plecat în străinătate, lăsându-l în grija tatălui.

„Mi-am făcut doi duşmani, prima dată tatăl copilului şi după aceea puiul meu. Acum s-a schimbat situaţia, deşi cu tatăl nici măcar nu mai vorbesc la telefon, dar copilul l-am crescut, toţi banii i-am trimis lor, fără nicio problemă. Copilul a studiat, şi acum studiază, am rămas prieteni, dar să ştiţi că a fost o perioadă în care am fost jignită mult, foarte mult. El e mai rece cu mine, dar nu e vina lui. Vina e a mea! Vina că l-am lăsat singur. Are dreptate să fie supărat, eu îi accept tot ce face el, pentru că ştiu că a crescut singur, dar pentru mine el nu a greşit. Prima dată era fericit că o să stea bine în privinţa banilor. Însă după ce a mai crescut a început să mă jignească, că l-am lăsat mic, că nu putea să dea înainte, că  i-a fost greu, că totul a trebuit să facă singur. Cum să vă spun, închideam eu gura şi îi ziceam «ai dreptate», şi îl lăsăm pe el să vorbească, ca să nu îmi pierd puiul. E foarte dureros să îţi pierzi copilul. Cel mai dureros. Aş vrea să îi spun că îl iubesc foarte, foarte mult, că mi-a lipsit toată viaţa! Aş fi vrut tot timpul să fiu lângă el şi să-l ajut, să îi dau un sfat, să îi pregătesc farfuria lui preferată, să îl ţin cu mine, să mă duc la toate serbările, toate ocaziile pe care le-a avut… Am plecat să aibă el o viaţă mai bună, asta vreau să înţeleagă“, a spus Lenuţa.

Femeia a mai mărturisit că, la vârsta ei, nu mai are cum să revină în ţară şi să-şi găsească un alt loc de muncă şi că se simte „captivă“ în meseria de „badantă“. Ea a renunţat la propria fericire şi este prinsă acum într-o „suveică“ din care pare tot mai greu de ieşit, pe măsură ce se adună anii de trai în Italia. (Mihai SAVA)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here