Acasă Administratie Se deschid terenurile de sport ale şcolilor

Se deschid terenurile de sport ale şcolilor

761
0
DISTRIBUIȚI

În urma solicitărilor primite de la pietreni privind accesul copiilor pe terenurile de sport din incinta unităţilor de învăţământ, în afara orelor sau a programului şcolar, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre în acest sens, iniţiat de viceprimarul Bogdan Gavrilescu. Astfel, dacă până acum copiii pietrenilor aveau ca singură alternativă de joacă locurile special amenajate în cartiere, situaţia s-a schimbat: ei pot bate mingea, oricând, în curtea şcolii supravegheaţi, sau nu, de părinţi.

Odată cu proiectul de hotărâre, aleşii pietreni au votat şi un regulament de la care copiii nu trebuie să se abată. Astfel, potrivit documentului, aceştia trebuie „să aibă asupra lor carnetele de elev şi minimum un număr de telefon al unui părinte; să prezinte carnetul de elev şi datele aparţinătorului (nume, prenume, număr de telefon pentru înscrierea datelor de identificare în registrul aflat la dispoziţia agenţilor de pază); să se supună autorităţii supraveghetorului /  supraveghetorilor de specialitate desemnaţi de către unitatea de învăţământ; să folosească terenurile de sport din incinta şcolilor numai pentru a practica sporturi conforme cu amenajările, instalaţiile specifice şi dotările existente; să nu fumeze sau să consume băuturi alcoolice pe terenul de sport sau în imediata lui vecinătate“.

De asemenea, iniţiatorii proiectului precizează că echipamentele sportive folosite pentru deplasare (biciclete, role, trotinete) nu vor putea fi folosite în incinta terenurilor sportive, ci doar depozitate în apropierea locurilor unde utilizatorii îşi desfăşoară activităţile; de asemenea, accesul motoretelor sau a scuterelor este permis doar pentru a fi parcate şi doar dacă există spaţii cu această destinaţie.

În rest, se mai cere respectarea regulilor de conduită sportivă, a ordinii şi liniştii publice, a orarului (care trebuie afişat de fiecare unitate de învăţământ în parte). Pentru nerespectarea obligaţiilor amintite se aplică sancţiunile prevăzute de regulamentul de ordine interioară al unităţii de învăţământ în cauză.

Copiii vor avea acces pe terenuri în intervalele orare 9-13 şi 14-21, programul putând să fie restrâns în funcţie de anotimp, „astfel încât activităţile sportive să se desfăşoare în condiţii de lumină naturală“, mai arată proiectul aprobat de consilierii locali. (R.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here