Seminaristul piroman a recidivat

Seminaristul piroman a recidivat

1203
1
DISTRIBUIȚI

l aflat în arest domiciliar, el a încercat să incendieze locuinţa unei consătence

 

Plasat în arest la domiciliu pentru că a distrus, prin incendiere, gospodăriile a patru săteni din comuna Borleşti, seminaristul Florin Constantin Samson nu s-a potolit şi, în seara de 11 mai, a încercat să dea foc la casa unei femei căreia i-a mai incendiat odată fânăria. Din fericire, focul a fost observat la timp de victima care a reuşit să-l stingă, după care a anunţat Poliţia. Oamenii legii l-au identificat rapid pe făptaş, iar pentru că acesta încălcase măsurile impuse de instanţă (şia părăsit locuinţa), l-au reţinut şi l-au dus la Judecătoria Piatra-Neamţ, cu propunerea de încarcerare. Vinerea trecută (12 mai), instanţa de sub Pietricica a decis următoarele în acest sens: „Constată întemeiată sesizarea formulată de Inspectoratul de Judeţean de Poliţie – Serviciul de Investigaţ ii Criminale – Biroul de Supravegheri Judiciare. Înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Samson Constantin Florin, cetăţean român, necăsătorit, fără obligaţii militare, fără antecedente penale, studii 11 clase, elev la Liceul Teologic «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» din Piatra- Neamţ, trimis în judecată pentru săvârşirea a patru infracţiuni de distrugere, cu măsura arestării preventive, pe o durată de 30 de zile“. La instanţă, Samson a fost apărat de un avocat angajat. (Mihai SAVA)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ