Acasă Sport Sezon diferit, aceiaşi câştigători

Sezon diferit, aceiaşi câştigători

729
0
DISTRIBUIȚI

Gala Sportului nemţean şi-a premiat ieri performerii cu rezultate deosebite înregistrate în sezonul 2017. Locaţia gazdă a evenimentului a fost sala „Calistrat Hogaş“ din incinta Consiliului Judeţean Neamţ. Canotoarea Andreea Grăpinoiu, antrenorul Valentin Gavril, Clubul Sportiv Ceahlăul, dar şi Liceul cu Program Sportiv Piatra-Neamţ (director Ovidiu Ţoc jr) au repetat practic succesul reuşit cu un an în urmă. Aceştia au câştigat fiecare dintre cele mai importante trei secţiuni ale evenimentului. Junioara Grăpinoiu a devenit cea mai valoroasă sportivă a judeţului în urma locurilor I obţinute la întrecerile Campionatul Mondial şi Campionatului European de canotaj. Acestea au fost desfăşurate în Lituania (6 august), respectiv Germania (20-21 mai).

La sporturile individuale în probele olimpice au mai fost premiaţi în gala de ieri:

* canotoarele de la CS Ceahlăul – LPS Piatra-Neamţ: Monica Andron (antrenor Valeria Cătescu) şi Alexandra Rusu (antrenor Cornelia Dinu) pentru medaliile de aur de la Campionatul European de juniori I şi medaliile de bronz la Campionatul Mondial de juniori I; Laura Pal (antrenor Petru Goliciu) pentru medalia de bronz la Campionatul Balcanic de canotaj-cadeţi);

* atleta Lenuţa Burueană de la CS Ceahlăul (antrenor Dan Cojocaru) pentru locul IV la Campionatul Balcanic, seniori, proba de aruncare a greutăţii (Turcia), locul V la Campionatul European pe echipe – Liga 1 (Finlanda), locul VI la Cupa Europei de aruncări lungi (Spania);

* atleta Diana Ioana Ţigănaşu (CS Ceahlăul-LPS P. Neamţ, antrenor Dan Cojocaru) pentru locul I la Campionatul Balcanic juniori II în proba de aruncare a discului (Turcia), locul II la Campionatul Balcanic de juniori II (România) la aruncarea greutăţii, locul III la Campionatul Balcanic de juniori I (România) în proba de aruncarea discului; record naţional în sală (16 metri şi 75 centimetri;

* atleta Irina Bordeanu (CS Ceahlăul-LPS P. Neamţ, antrenor Iulia Negură-Olteanu) pentru locul I cu echipa României la Campionatul Mondial de alergare montană junioare I (Italia), locul II cu echipa la Campionatul European de alergare montană junioare II (Slovacia), locul II cu echipa la Campionatul Balcanic de alergare montană junioare II (Bulgaria);

* atletul Alexandru Tache (CA Roman, antrenor Fernando Georgescu) pentru locul I la Campionatul Balcanic de juniori I (Piteşti) în proba de triplusalt;

* atleta Violeta Elena Dan (CA Roman, antrenor Fernando Georgescu) pentru locul III la Campionatul Balcanic de juniori I (Piteşti) în proba de 3.000 metri;

* atleta Gabriela Gorgos (CA Roman, antrenor Dumitru Artene) pentru locul III la Campionatul Balcanic de juniori II (Turcia), locul I cu echipa la Campionatul Balcanic de juniori I (Turcia);

* atletul Gabriel Căuş (LPS Roman, antrenor Emilian Floroiu) pentru locul III la Campionatul Balcanic de juniori II (Turcia) la aruncarea ciocanului, locul V la Campionatul Mondial de juniori II (Kenya) în aceeaşi probă.

 

Sporturi de echipă

 

În categoria sporturilor de echipă, formaţia feminină de handbal CSM Roman a fost premiată pentru participarea în noua ediţie a Cupei EHF şi pentru locul V din campionatul intern al Ligii Naţionale. Reprezentantele grupării feminine de handbal CSM Roman la gala de ieri au fost Ana Maria Iuganu (căsătorită Popa)-singura reprezentantă a echipei la ediţia din acest an a Campionatului Mondial din Germania, respectiv căpitanul echipei, Carmen  Dumitriţa Stoleru din Piatra-Nemaţ. În aceeaşi secţiune a sporturilor de echipă, Romanul a mai fost premiat şi pentru locul I la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar (clasele IX-XII) la oină, cu echipa LPS (antrenor Ioan Popa). Echipa de handbal LPS Piatra-Neamţ (clasele V-VIII), coordonată de profesorii Adriana şi Răzvan Caba a fost recompensată pentru locul II la Olimpiada Gimnaziilor.

 

Radioamatorism, karate, dans sportiv, darts şi ecvestru, disciplinele premiate la sporturile neolimpice

 

Aglomerată în festivitatea de ieri a fost şi lista performerilor nemţeni participanţi în probele neolimpice ale competiţiilor sezonului 2017. Fără o ordine anume a clasamentului, premiaţi au fost sportivi de la:

* radioamatorism: Mihaela Macsim (CS Ceahlăul, antrenor Gheorghe Paisa)-locul I la C. Balcanic telegrafie viteză juniori (Macedonia), locul II la Cupa Europei seniori, locul III la CM în proba de recepţie juniori I, locul III la CM în proba de transmisie, locul III la CM, proba radio-simulat juniori, locul III la CM recepţia indicativelor juniori (Ungaria), locul III la CM de seniori, proba pe echipe; Lucian Cojocaru (CS Ceahlăul, antrenor Gh. Paisa)-locul I la C. Balcanic (Macedonia) pe echipe la telegrafie viteză , locul II cu echipa de seniori la Cupa Europei (Ungaria), locul III la CM de seniori la telegrafie viteză;

* karate: Bogdan Barcan  (CS Ronin, antrenor Ionuţ Ştefănescu) locul I la CM IKU (Irlanda) în proba de kumite (seniori) individual şi cu echipa; Eliza Huţupan, Horia Şerban (CS Ceahlăul, antrenor Paul Pintilie)-locurile III la CM karate tradiţional kumite individual şi cu echipa; Mihnea Vişan Berbece (CS Ceahlăul, antrenor Cătălin Bunghez)-locul III la cadeţi CM karate tradiţional kumite individual; Gabriela Aparaschivei (CS Ceahlăul, karate tradiţional)-loc II la tineret CM  kumite individual; Paul Vodă (CS Ceahlăul, karate tradiţional)-loc I la CM seniori kumite echipe;

* darts: Gabriel Pascaru (CS Kataroaie)-loc I cu echipa României la Campionatul Mediteranean (Franţa);

* dans sportiv: trupa „Ritmic“ Piatra-Neamţ (căpitan Teodora Anamaria Tănase, antrenor prof. Elena Corfă) – Trofeul Balcanic „Femisport“;

* ecvestru: Brânduşa Banciu- loc II la Camp Balcanic (probă anduranţă).

 

13 nominalizări la premiile speciale

 

Categoria premii speciale în Gala laureaţilor sportului nemţean pe anul 2017 a avut 13 nominalizaţi: Cristian Vornicu (managerul echipei naţionale de futsal a României şi la Futsal Ceahlăul P. Neamţ)- calificare la turneul final de Campionat European futsal (Slovenia); CS Biruinţa Gherăeşti (oină, antrenori Ioan Chifan şi Sebastian Blaj)-locul I la CN de oină pe plajă şi în sală juniori I, loc I la CN de baseball pe plajă, jun. 3; Delia Zaharia (înot, CS Delmadi, antrenor Adrian Zaharia)- locul V la 200 metri bras, locurile VI la 100 metri bras, 400 metri mixt şi 200 metri mixt în Campionatele Internaţionale ale României; Andrei Butnaru (volei, LPS P. Neamţ, antrenori Andrei Nica şi Rareş Gavril)-participare la turneu preliminar CM Under 21 (Germania); Florin Asmarandei (ISU Neamţ, atletism)-loc I la aruncarea ciocanului în Jocurile Mondiale ale poliţiştilor şi pompierilor (Los Angeles-SUA); George Mihalcea, Radu Turturică, Vlad Forman (handbal LPS P. Neamţ, antrenori Adriana şi Răzvan Caba)-participanţi la turneul final CE de handbal pe plajă (Croaţia), Matei Tabacariu (judo, LPS Roman, antrenor Constantin Ciobanu)-locul V la C. Balcanic U-18 (Turcia), George Daniel Scripcaru (şah CN „Petru Rareş“, antrenor Gheorghe Grigoraş Popa)-loc I la CN Şcolar „Elisabeta Polihroniade“; Ilarion Grigorici, Cătălin Trifan şi Alin Botiş (Audio Class Drift Team Piatra-Neamţ)-loc I la International Drift Grand Prix 2017, locul III la CN de drift, etapa a III-a Constanţa; Gabriela Zargiu (echipa de gimnastică CSEI „Al. Roşca“ Piatra-Neamţ, prof. Georgeta Tanasă)-loc I la CN de gimnastică artistică pentru persoane cu dizabilităţi.

70.000 de lei a fost suma alocată de Consiliul Judeţean, Consiliul Local şi Primăria Piatra-Neamţ plus Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret pentru Gala Sportului Nemţean. (Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here