Acasă Economic Sfârşit chinuit la Neamţ Turism: Spre insolvenţă, cu plângeri la Poliţie

Sfârşit chinuit la Neamţ Turism: Spre insolvenţă, cu plângeri la Poliţie

2470
1
DISTRIBUIȚI

 

l managerul SC Neamţ Turism a dat cu subsemnatul la Poliţie l „Ei mă acuză de abuz în serviciu, dar nu este deloc aşa“, spune Mădălina Ciubotaru

Intrarea în insolvenţă a Societăţii Comerciale Neamţ Turism, acolo unde acţionar majoritar este Consiliul Judeţean, s-a dovedit o activitate mult mai dificilă decât s-a crezut iniţial. Nu din cauza actelor ce trebuiau întocmite, nici a semnăturilor ce trebuiau date de membrii Adunării Generale a Acţionarilor ori ai Consiliului de Administraţiei, ci din cauza ma-nagerului care a dispărut cu actele firmei. Cel puţin aşa susţine condu-cerea Consiliului Judeţean care a încercat timp de aproape trei luni să obţină actele societăţii de la fostul manager Mădălina Ciubotaru. „Toţi reprezentanţii firmei au semnat actele pentru ca societatea să poată intra în procedurile de reorganizare sau insolvenţă. Lipseau de la dosar o parte din actele deţinute de preşedinta consiliului de administraţie, şi bineînţeles, semnătura domniei sale. Cei din AGA s-au chinuit luni de zile să facă rost şi de aceste ultime date, iar într-un final, când au văzut că nu se poate au făcut plângere la Poliţie“, a spus Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Drept urmare, în urmă cu aproape o săptămână, poliţiştii de la Econo-mic au dat de urma Mădălinei Ciu-botaru şi au chemat-o la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Fostum manager de la Neamţ Turism spune că are doar calitate de martor. „Le-am explicat celor de la Poliţie că în acest moment pregătim actele necesare pentru reorganizare, dar ei m-au chemat acolo pentru a-mi pune întrebări legate de o sesizare înaintată de către Consiliul Judeţean Neamţ. Le-am explicat că eu mi-am dat demisia după ce s-a decis închiderea firmei şi m-am angajat în altă parte, ca mai apoi, cei de la Consiliul Judeţean să-şi amintească de faptul că eu trebuia să-i înştiinţez cu trei luni înainte de a demisiona. Am explicat exact care a fost situaţia, că eu nu am plecat nicăieri şi am ţinut legătura cu cei din AGA şi din CA tot timpul. Acolo a fost făcut un inventar, dar doar la bunurile firmei, iar actele… actele au rămas în stand-by. Ei mă acuză de abuz în serviciu, dar nu este deloc aşa“, a spus Mădălina Ciubotaru.

„Dacă e infracţiune, se face dosar penal; dacă nu, se clasează“

Inspectorul-şef Paul Tablan, comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ a confirmat faptul că există deschisă „o lucrare a colegilor de la Economic pe această speţă“, dar a menţionat că în acest moment este în stadiul de verificări. „În cazul în care se va contura producerea unei infracţiuni vom deschide dosar penal, altminteri, se va clasa dosarul“, a spus şeful poliţiştilor nemţeni.

În luna martie 2015, Consiliul Judeţean a dat o altă destinaţie a principalului imobil pe care îl administra societatea Neamţ Tu-rism, fapt care a dus la intrarea în fa-liment a firmei. La ultima întrunire a consilierilor judeţeni, în care s-a discutat, informal, despre firma Neamţ Turism, i s-a pus cruce definitiv societăţii care a mers doar în pierdere de la momentul înfiinţării. Atunci s-a hotărât de comun acord că viitorul acestei societăţi nu mai există şi că se vor demara procedurile pentru faliment.

Tot atunci s-a stabilit că salariile neachitate angajaţilor vor fi plătite în urma procedurilor legale de faliment.

Potrivit certificatului de atestare fiscală din 21 ianuarie 2015, Neamţ Turism are „obligaţii de plată principale în valoare de 128.093 lei, obligaţii de plată accesorii de 24.781 lei şi un total de 152.874 lei“.

Mădălina Ciubotaru a mai declarat că se va înscrie şi ea la masa credală, după declanşarea procedurii în instanţă, pentru a-şi recupera salariile restante.

(Alex NECHITA)

1 COMENTARIU

  1. […] Intrarea în insolvenţă a Societăţii Comerciale Neamţ Turism, acolo unde acţionar majoritar este Consiliul Judeţean, s-a dovedit o activitate mult mai dificilă decât s-a crezut iniţial. Nu din cauza actelor ce trebuiau întocmite, nici a semnăturilor ce trebuiau date de membrii Adunării Generale a Acţionarilor ori ai Consiliului de Administraţieihttp://realitateamedia.ro/sfarsit-chinuit-la-neamt-turism-spre-insolventa-cu-plangeri-la-politie/ […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.