Simulare de incendiu la „Telekom“

Marţi (12 septembrie), de la ora 10, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) „Petrodava“ a organizat un exerciţiu de pregătire la clădirea „Telekom“, din centrul municipiului Piatra-Neamţ, simulându-se intervenţia la un incendiu. Pentru a asigura deplasarea salvatorilor, circulaţia rutieră a fost blocată în zonă, de la Teatrul Tineretului, pe bulevardul Republicii, până la intersecţia de la cofetăria „Diana“; şoferii fiind îndrumaţi pe alte trasee de Poliţia Locală şi agenţii rutieri, iar pietonii şi curioşii fiind ţinuţi la distanţă de către jandarmi.

Tema exerciţiului s-a bazat pe producerea unui incendiu în urma căruia au rezultat trei victime intoxicate cu fum la nivelul parterului clădirii. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD şi transportate la spital. De asemenea, pompierii au evacuat din clădire cinci persoane: două de la etajul I cu scara culisantă, alte două aflate la etajul III şi scoase de alpinişti, iar ultima, aflată pe terasa clădirii, ajutată tot de alpinişti.

La locul intervenţiei s-au deplasat o ambulanţă SMURD de prim ajutor, alta de transport victime multiple, o autospecială de intervenţie la înălţime,  două autospeciale de stingere şi una de descarcerare. Exerciţiul s-a terminat după aproximativ o jumătate de oră. Tot ieri, de la 13, IJSU a făcut alt exerciţiu la Casa de Cultură Roman.

(Mihai SAVA)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>