Tâlhari în scara blocului!

Tâlhari în scara blocului!

2134
1
DISTRIBUIȚI

l infractorii, de regulă minori, supraveghează zona mai multe zile, după care atacă bătrânii pe hol

Infractorii minori care, de ceva timp îi terorizează pe bătrânii din municipiul Piatra-Neamţ, atacându-i şi sustrăgându-le portofelele, telefoanele sau genţile, au pus în practică o nouă metodă infracţională. Astfel, minorii supraveghează zona în care urmează să comită atacul, mai multe zile la rând, observă persoanele care vin târziu acasă, de regulă către seară, verifică dacă interfonul de la scara blocului funcţionează şi după ce-şi asi-gură accesul în imobil, atacă din interior.

Un astfel de caz s-a petrecut miercurea trecută (7 septembrie), seara, la blocul H2 (scara A), situat pe bulevardul Traian, în cartierul Mărăţei. Victimă a fost o profesoară pensionară, de vreo 70 de ani. Bătrâna se întorcea acasă, a intrat în scară, s-a îndreptat spre lift, când pe hol a fost atacată de doi puştani, în vârstă de 12 – 13 ani, care i-au smuls poşeta şi au fugit. „Vreme de vreo trei zile, tot seara, i-am mai văzut pe cei doi cum dădeau târcoale în zonă, dar nu mă aşteptam să aibă curajul de a ataca în scara blocului. Noi avem interfon, dar de ceva timp uşa se închide mai greu, are o defecţiune, aşa că au putut să se strecoare. Mi-au smuls geanta în care aveam ochelarii, nişte bănuţi şi telefonul mobil. Am anunţat Poliţia, au venit, au făcut cercetări, reconstituire, dar mi-au spus că nu prea au ce le face dacă tâlharii nu au împlinit 14 ani, vârstă de la care răspund penal pentru faptele lor.

Vreau să le atrag atenţia şi celorlalţi cetăţeni să fie foarte atenţi atunci când întâlnesc persoane necunoscute pe casa scării şi să nu dea drumul la interfon oricărui străin, pentru că pot păţi cum mi s-a întâmplat mie“, a povestit victima.

Bătrâna a mai aflat, de la un fost elev al ei, că infractorii care se ocupă cu astfel de tâlhării ar fi doi minori din gaşca „Orlando“, pe nume Ciprian şi Mihai.

În acest caz, oamenii legii fac investigaţii pentru depistarea tâlharilor, chiar dacă deocamdată nu-i pot pedepsi penal.

Totodată, poliţiştii le atrag atenţia cetăţenilor să fie circumspecţi atunci când observă necunoscuţi care vin des în zona blocurilor, să nu permită accesul oricui în imobil şi să verifice atunci când cei care sună la interfon se recomandă ca fiind de la Poştă. E.ON, diverşi comis-voiajori sau prieteni ai vecinilor.

„Întrebaţi persoanele necunoscute, care se află în imobilul în care locuiţi, pe cine caută. Este o metodă extrem de eficace de descurajare a hoţilor din locuinţe. Totodată, asiguraţi un iluminat co-respunzător pe casa scărilor şi restricţionaţi accesul în imobil cu un sistem interfon. Numai că, fiţi foarte atenţi pentru că interfonul devine inutil dacă se permite accesul tuturor persoanelor fără a fi verificată identitatea acestora“, subliniază Poliţia.

(Mihai SAVA)