Acasă Eveniment Tânăr carbonizat de la un reşou improvizat

Tânăr carbonizat de la un reşou improvizat

1830
0
DISTRIBUIȚI

Marţi seara (15 ianuarie), un tânăr de 26 de ani, din municipiul Roman, a murit după ce s-a electrocutat şi apoi a fost carbonizat lângă un reşou improvizat. Nenorocirea s-a petrecut pe la ora 22, iar la locul tragediei au intervenit pompierii cu o autospecială.

Din cercetări a reieşit că victima, care nu avea niciun adăpost, se aciuase într-o casă de pe strada Spiru Haret, nelocuită de proprie-tari. Pentru a se încălzi, a confecţionat un reşou dintr-o rezistenţă montată pe o placă din BCA. Numai că, nu a izolat cablul electric, drept pentru care, când l-a băgat în priză, s-a electrocutat. Tânărul a căzut lângă pat, cu faţa în jos, lângă reşou. Aşa a şi fost găsit de pompierii  anunţaţi de un vecin care a văzut fum în zonă. Din locuinţă nu a ars niciun obiect.

Cadavrul a fost transportat la morgă pentru necropsie, iar oamenii legii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de „ucidere din culpă“ – vechea încadrare juridică a morţii suspecte.

Pentru a preveni producerea de accidente sau tragedii din cauza instalaţiilor electrice, pompierii vă atenţionează să nu racordaţi la reţeaua de energie consumatori care depăşesc puterea nominală a circuitelor, să nu lăsaţi neizolate capetele conductoarelor electrice, în cazul demontării parţiale a unei instalaţii şi să nu utilizaţi receptorii de energie electrică (radiatoare, reşouri, fiare de călcat sau ciocane de lipit) fără luarea măsurilor de izolare faţă de materialele şi elementele combustibile din spaţiul sau încăperea respectivă. Totodată, pompierii avertizează că se interzic: neasigurarea aceluiaşi nivel de izolaţie ca şi al conductoarelor la legăturile electrice; amplasarea perdelelor sau a altor materiale textile în apropierea becurilor de tip incandescent; utilizarea radiatoarelor, aerotermelor şi a reşourilor electrice improvizate sau cu defecţiuni şi amplasarea conductorilor electrici aflaţi în funcţiune sub covoare, mochete sau preşuri!

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here