Acasă Eveniment Traficanţi de ecstasy capturaţi

Traficanţi de ecstasy capturaţi

1907
0
DISTRIBUIȚI

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au reţinut, în ziua de 19 ianuarie, pe trei indivizi care făceau trafic de droguri, atât în Piatra-Neamţ cât şi în Bucureşti. Este vorba despre C.M., O.P. şi D.A.. Aceştia intraseră în atenţia oamenilor legii de pe 27 noiembrie anul trecut.

Atunci, D.A., care era „capul“ reţelei, a distribuit mai multor dealeri cantităţi importante de pastile ecstasy, la preţuri de 5-6 euro/comprimat, în funcţie de cantitatea tranzacţionată; ulterior drogurile fiind revândute la preţuri mai mari în cluburile din Capitală. Drogurile erau cumpărate din Europa de Vest, în condiţiile în care, la o cantitate de cel puţin 10.000 de comprimate, preţul unei „pastile“ este de un euro. În România, comprimatul era revândut la preţuri de peste patru ori mai mari, în funcţie de cantitatea tranzacţionată. Apoi, când respectivele comprimate erau vândute consumatorilor, la bucată, preţul mediu ajungea la 11 euro/comprimat.

„La data de 15 ianuarie, inculpaţii au comercializat pe raza municipiului Piatra-Neamţ un număr de 101 comprimate MDMA, cu suma de 2.100 de lei, iar la data de 18 ianuarie au fost surprinşi în flagrant pe raza municipiului Bucureşti în timp ce comercializau 1.807 comprimate MDMA, la preţul de 8.100 de euro. Dacă întreaga cantitate de droguri vândută de cei trei inculpaţi era tranzacţionată prin vânzarea către consumatori, la un preţ mediu de 50 lei/comprimat, prin traficarea celor 1.908 comprimate MDMA suma totală încasată ar fi fost în valoare de 95.400 de lei, în echivalent 20.300 de euro. În urma cercetărilor efectuate, s-a reţinut faptul că inculpaţii se aprovizionau periodic (aproape lunar) cu cantităţi de aproximativ 10.000 de comprimate MDMA, iar dacă respectivele comprimate erau vândute en-gross cu preţul mediu de 5 euro/comprimat s-ar fi încasat aproximativ 50.000 de euro la un lot de comprimate“, precizează DIICOT, într-un comunicat de presă.

Oamenii legii au confiscat drogurile, plus un autoturism de lux, şi urmează să-i ducă pe traficanţi la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here